Dosarele de dauna la ASTRA se mai pot deschide pana pe 4 Martie

Fondul de Garantare a Asiguraților(FGA) informează potențialii creditori de asigurări ai companiei de Asigurare Reasigurare Astra SA asupra faptului că, pentru evenimente produse aferente poliţelor de asigurare ale societăţii Astra, după data de 4 martie 2016, FGA nu mai poate proceda la deschiderea dosarelor de daună, respectiv la constatarea tehnică a avariilor.

De la această dată, FGA va putea primi, conform legii, cereri de deschidere a dosarelor de daună – anexa 3, doar pentru evenimente asigurate produse între data închiderii procedurii de redresare financiară a societăţii Astra şi data de 3 martie 2016, inclusiv, dată la care se împlinesc 90 de zile de la data pronunţării hotărârii instantei de judecată privind deschiderea procedurii falimentului. Această hotărâre a fost luată de către instanţa de judecată în data de 3 decembrie 2015.

Pentru evenimente produse după această dată, potenţialii creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări se pot adresa, pentru a fi indrumaţi cu privire la demersurile pe care urmează să le întreprindă, lichidatorului judiciar al companiei de Asigurare Reasigurare Astra SA, societatea KPMG Restructuring SPRL, cu sediul în Bucuresti, Şos. Bucuresti – Ploiesti nr. 69 – 71, parter, cam. 25, cod postal 01685, sector 1, telefon 0372377800, fax: 0372277700.

FGA primeşte în continuare cereri de plată-anexa 6, din partea potenţialilor creditori de asigurări ai Astra Asigurări, în vederea încasării indemnizatiilor/despăgubirilor cuvenite, de la Fond. În acest sens, precizăm că cererile de plată se pot depune la FGA, până la expirarea unui termen de 90 de zile, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de faliment împotriva Astrei. În acest moment, hotărârea judecatorească nu a ramas definitivă, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, fiind în curs de soluţionare apelurile declarate împotriva acestei hotărâri.

Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări că, potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legeanr. 85/2014, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului,doar către păgubiții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

SURSA: fgaromania.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *