Măsurile adoptate de ASF pentru normalizarea pieţei RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat, în ultimele două luni, un set de măsuri pe termen scurt şi mediu pentru soluționarea problemelor menționate în Protocolul încheiat pe 22 decembrie 2015 cu reprezentanţii transportatorilor, având ca obiectiv final reașezarea pieţei RCA pe baze sănătoase.

Pe lângă întreprinderea unor acțiuni imediate, menite să corecteze derapajele din piață semnalate de consumatori, ASF a condus procesul de elaborare a propunerii pentru o nouă Lege privind asigurările RCA, pe baza consultărilor cu toate părțile implicate. Propunerea a fost înaintată Parlamentului și Ministerului Finanțelor Publice pe data de 25 februarie 2016.

Măsuri pe termen scurt

1.  Pentru limitarea creșterii tarifelor RCA la 50%, pe medie, comparativ cu tarifele valabile la 30.06.2015, ASF a eliminat din Norma 23/2014 privind RCA prevederea prin care reducerile comerciale pentru clienți nu puteau depăși un plafon de 10%. Ca urmare, asigurătorii au acum libertatea de a acorda orice discount de preţ consumatorilor cu un istoric de daunalitate bun, ceea ce se reflectă în tarife contractate semnificativ mai mici decât cotațiile standard practicate de societățile autorizate să vândă RCA.

Potrivit raportărilor transmise de societățile de asigurare, în cadrul procesului de monitorizare a evoluției tarifelor RCA instrumentat de ASF, la nivelul lunii ianuarie 2016, prima medie pentru polițe încheiate pe 12 luni, calculată cumulat pentru segmentele autoutilitare/autocamioane și transport de persoane, înregistra o creștere de 42% față de nivelul lunii iunie 2015. Separat, pe segmentul autoutilitare/autocamioane, prima medie a urcat cu 46%, în timp ce pentru vehiculele destinate transportului de persoane creșterea a fost de 61%.

Menționăm că Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (art. 21, 180 și 181) din 25 noiembrie 2009 interzice autorităților naționale de supraveghere să intervină în aprobarea primelor individuale sau să solicite notificări sistematice din partea asigurătorilor.

2.  Prin modificarea aceleiași Norme 23/2014, ASF le-a interzis asigurătorilor să folosească indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic şi actuarial, ca premisă de bază pentru menținerea unei proporţionalități între tarifele practicate în perioade succesive şi evoluţia daunalităţii pe o anumită categorie de asiguraţi.

3.  Ca răspuns la solicitările transportatorilor și pentru evitarea unor distorsiuni în fundamentarea tarifelor RCA, ASF a mai decis eliminarea componentei Carte Verde în cazul vehiculelor care, din cauza limitărilor tehnice sau juridice, nu pot circula în afara teritoriului României.

4.  În contextul intrării în vigoare, de la 1 ianuarie 2016, a Legii 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, care transpune prevederile Directivei europene Solvabilitate II, ASF a realizat o analiză de impact al noilor reglementări asupra pieței RCA, precum și posibilitățile de adoptare a unor norme mai relaxate, cu caracter local.

Concluzia analizei a fost că Directiva impactează toate liniile de business ale unui asigurător, nu doar segmentul RCA. În particular, notificările de tarife pentru 2016 au arătat că nu există nicio încărcare pentru costul capitalului, la niciuna dintre societăţile care încheie polițe RCA, din cauza aplicării noului regim de solvabilitate. Cât privește costul reasigurării, acesta nu este întotdeauna cuprins în tarifarea pentru RCA, iar acolo unde este, are un impact în jur de 5%, așadar modificarea contractului de reasigurare ca măsură de conformare cu Directiva Solvabilitate II ar putea avea un impact marginal, de circa 1%. Pe de altă parte, costurile administrative (inclusiv costurile de achiziţie) la nivel de piaţă au scăzut ușor în 2015 pe clasa X – Asigurări auto, de la 39% din primele brute subscrise în 2014 la aproximativ 38% în trimestrul al treilea din 2015. Privind din perspectiva RCA, implementarea Directivei Solvabilitate II va aduce mai multă protecție beneficiarilor direcți ai polițelor RCA, respectiv terților păgubiți.

Mai multe detalii aici




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *