Autoritățile franceze amendează șoferii care își efectuează pauzele în cabina

Autoritățile franceze amendează șoferii care își efectuează pauzele în cabina vehiculului în timpul conducerii în echipaj

IRU a fost notificată de mai multe asociații membre că autoritățile franceze au început să aplice amenzi pentru cel de al doilea șofer care își efectuează pauzele în vehiculul condus în echipaj în timpul deplasării acestuia. Autoritățile franceze pretind că este vorba de încălcarea articolului 34, alineatul 5 din  Regulamentul 165/2014, care a intrat în vigoare la 2 martie 2016 și care se referă la depășirea timpului de conducere continuă.

IRU a contactat deja Comisia Europeană și autoritățile franceze solicitând explicații privind aceste măsuri. IRU are îndoieli că această nouă practică de aplicare este în conformitate cu manualul TRACE și cu Nota de orientare 2. IRU își va informa membrii imediat ce vor fi disponibile noi informații. Pentru a evita sancțiunile excesive, IRU recomandă membrilor săi să notifice operatorii de transport în legătură cu potențialele problemele din Franța și de pericolul ca autoritățile franceze să aplice sancțiuni celui de al doilea șofer care se odihnește în cabina vehiculului în timpul conducerii în echipaj.

Asociatia de Transport si Logistica din Olanda – TLN ne-a informat referitor la noile interpretari ale autoritatilor franceze privind regulile europene referitoare la conducerea in echipaj.

Conform TLN, transportatori rutieri olandezi au fost amendati de autoritatile franceze cu pana la 15 000 Euro fiind acuzati de incalcarea regulilor privind conducerea in echipaj prin depasirea perioadei de conducere continua. Un sofer nu poate conduce mai mult de 4 ore si 30 min. Intre timp, celalat sofer din echipaj (co-soferul) isi intrerupe timpul de conducere pentru o perioada de 4 ore si 30 min. In timpul acestei intreruperi, co-soferul are posibilitatea sa se odihneasca. Soferul care nu conduce trebuie sa isi inregistreze aceasta perioada in tahograful vehiculului ca perioada de disponibilitate.

SURSA: untrr.ro




6 thoughts on “Autoritățile franceze amendează șoferii care își efectuează pauzele în cabina

  1. Calin

    Pai și pana acuma în echipaj: Șoferul doi trebuie sa aibă comutat tahograful pe poziția lui la dispoziție patratel și în al doilea rand nu are ce cauta la odihna, adică în pat în timp ce colegul doarme. Clar spune textul de lege ca odihna se face cu camionul staționat și sa aibă pat de dormit.

    Reply
  2. Calin

    Și apropo, de o luna am fost oprit în Franta de către Jandarmerie și controlat de “controlul trafic” francez și am întrebat expresii despre pauza de 45 de ore și au zis ca ei nu au nimic împotriva, atragandu-mi atenția la politia Belgiana.

    Reply
  3. adrian

    Si am auzit vs fr dau amenzi la cei pe echipaj vs my fax pauza la fie care 4:30h conduse

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *