Eurosender – Pastele influenteaza numarul de expeditii catre Romania

65% dintre pachetele transmise sunt din străinătate către România și doar un procent de 35% reprezintă coletele transmise din România în țări din Uniunea Europeană

 Perioada sărbătorilor de Paște este una dintre cele mai aglomerate din punct de vedere al comenzilor plasate de români, cu un vârf în săptămâna dinaintea Paștelui, acest lucru fiind în principal influențat de cadourile trimise către cei dragi din țară, conform analizelor Eurosender.

“În această lună, 65% dintre coletele transmise sunt din străinătate către România și doar un procent de 35% reprezintă coletele transmise din România către țări din Uniunea Europeană. Cele mai “active” orașe la nivel de comenzi sunt București, Brașov și Cluj, Iașiul fiind unul dintre orașele care în curând se va afla în top 3.”, declară Gabriela Buzoianu, Country Manager Eurosender.

În schimb, în lunile fără sărbători religioase, doar 32% dintre pachetele transmise sunt din străinătate către România și un procent de 68% reprezintă coletele transmise din România în țări din Uniunea Europeană.

Potrivit Eurosender, Paștele (atât cel Catolic, cât și cel Ortodox) au influențat creșterea numărului de livrări din această perioadă. De exemplu, în țările catolice, la finalul lunii martie au fost plasate cu până la 40% mai multe comenzi. Sărbătorile religioase sunt, în general, perioade ale anului în care sunt înregistrate creșteri importante, vârful fiind înregistrat în sezonul sărbătorilor de iarnă.

În perioadele obișnuite din an, criteriile principale conform cărora persoanele fizice aleg serviciile unei companii de curierat sunt în primul rând prețul și încrederea în companie, spre deosebire de clienții B2B, pentru care rapiditatea expedierii și serviciul door-to-door sunt esențiale. Însă, în perioada sărbătorilor, conform Eurosender, factorul timp devine mai important și pentru persoanele fizice. Acestea plasează comenzile cu doar câteva zile înainte de Paște și își doresc să aibă pachetele livrate în timp util.

Lunile de vară reprezintă un nou vârf pentru expediția de colete

În ceea ce privește conținutul expedițiilor, trimiterea de pachete întrece în cantitate trimiterea de valize, acest lucru datorându-se și modalității mai ieftine de ambalare. De pe altă parte, în lunile de vară se trimit cele mai multe valize, datorită sezonului de vacanțe, un alt vârf fiiind reprezentat de lunile septembrie, februarie, mai-iunie, în acord cu sezonalitatea plecării/revenirii studenților de la studii.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings