Camioane inmatriculate in Europa de Est, inclusiv in Romania, atacate cu pietre în Franta

Mai multe camioane înmatriculate în Europa de Est, inclusiv în România, au fost atacate cu pietre în Franţa, rezervoarele a patru dintre acestea fiind sparte.

Conform Mediafax, camioanele, înmatriculate în Polonia, România şi Lituania, au fost atacate în noaptea de miercuri spre joi în timp ce erau parcate în diferite locuri din comuna Loudéac, situată în vestul Franţei. Niciunul dintre şoferi nu a fost rănit.

Camionul înmatriculat în România se afla în parcarea magazinului Lidl, iar în urma impactului cu pietre i s-a perforat rezervorul de carburant şi i s-a deteriorat parbrizul.

“Dormean când am auzit un zgomot”, a spus şoferul român. “Nu pot să conduc aşa”, a adăugat el, facând referire la starea în care se află camionul pe care îl conducea.

“Nu sunt singurul care a păţit asta. Un alt camion a fost atacat”, a mai spus românul.
Atacatorii nu au cerut şi nu au luat nimic.

Alte patru camioane au fost supuse aceluiaşi tratament. “M-am speriat când am văzut zburând spre parbriz o piatră foarte mare”, a spus şoferul lituanian. Lângă camioane au fost găsite pietre care cântăreau peste un kilogram.




4 thoughts on “Camioane inmatriculate in Europa de Est, inclusiv in Romania, atacate cu pietre în Franta

  1. yo

    Acei atacatori erau clienţii sau, mai sigur, chiar angajaţii magazinului Lidl… Nu mai parcaţi în parcările magazinelor, că de-aia vă sparg parbrizele… Stând acolo 9 ore sau chiar 45 de ore, inevitabil trebuie să vă faceţi necesităţile, de obicei după gardul viu dintre clădire şi următorul comerciant sau firmă… S-au săturat şi oamenii ăia…

    Reply
    1. gogupintenogu

      auzi ma desteptule…dar cand eu dau 70 de eurocenti ptr wc si vine un diplomat din asta de al tau si scoate rala si face pe unde vrea de fata cu copii…femei…etc….nu se mai satura si oamenii aia ai tai si da cu pietre in el ??? Aia pe care ii vezi tu asa de domni sunt mai imputiti ca mine dupa o saptamana de nespalat pe camion si mai tigani ca ultimul tigan din tara asta romaneasca….DESTEPTULE…te da inteligenta afara din casa….mai bine taci….!!!

      Reply
  2. Marius

    Referitor la parcarea Lidl, Ia un camion mergi pana la Paris, unde trebuie sa stai cele 45 ore de spre care vorbești si dupa experiența acesta chiar sunt curios sa-ți aflu părerea . Cu toții știm motivul pentru care acești oameni accepta sa doarmă in cabina si sa mănânce o conserva pe zi. Oricum i-ți urez Succes. Apropo nu sunt camionagiu.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *