UNTRR saluta masurile CE impotriva legii Macron si MiLOG

UNTRR și membrii săi s-au implicat activ în organizarea protestelor împotriva legilor Macron și MiLoG și salută decizia CE de a lua măsuri legale împotriva Franței și Germaniei în privința aplicării salariilor minime din aceste țări în sectorul transporturilor rutiere

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) salută decizia Comisiei Europene (CE) de a lua măsuri legale împotriva Franței și Germaniei din cauza consecințelor aplicării legilor acestor țări cu privire la salariul minim în sectorul transportului rutier, decizie care se datorează, printre altele, eforturilor și contribuției UNTRR și a membrilor săi.

Comisia Europeană a decis pe 15 iunie 2016 să trimită o scrisoare de notificare formală către Franța, fiind primul pas în cadrul procedurii de infringement privind încălcarea dreptului comunitar. Totodată, Comisia a mai hotărât trimiterea unui scrisori suplimentare de notificare formală a Germaniei, după ce în urma discuțiilor cu autoritățile germane în urma deschiderii procedurii de infringement în luna mai 2015 nu s-a ajuns la o soluție amiabilă.

”Ne bucură faptul că eforturile și acțiunile UNTRR și ale membrilor săi, alături de cele ale celorlalte asociații, s-au dovedit hotărâtoare în decizia Comisiei Europene. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont că de peste un an de zile este deschisă o procedură de infringement împotriva Germaniei, iar până acum nu s-a luat nicio măsură concretă. Vrem decizii finale din partea Comisiei Europene care să ne demonstreze că legislația europeană în domeniul transporturilor rutiere se stabilește la Bruxelles, nu la Paris sau Berlin”, a declarat Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.

UNTRR a organizat pe 31 mai 2016 un protest la sediul Reprezentanței Comisiei Europene din România cu scopul a atrage atenția asupra impunerii abuzive a legilor salariului minim din Franța (MACRON) și Germania (MiLoG) transportatorilor rutieri. Proteste similare au fost organizate de către asociațiile transportatorilor rutieri în alte 10 capitale europene.

UNTRR a organizat, în data de 14 iunie 2016, împreună cu asociațiile operatorilor de transport rutier internațional din alte 10 State Membre UE precum și din 3 țări non-UE – ANTRAM (Portugalia), ASTIC (Spania), AEBTRI (Bulgaria), CESMAD BOHEMIA (Republica Cehă), CESMAD Slovacia (Slovacia), ERAA (Estonia), LATVIJAS AUTO (Letonia), LINAVA (Lituania), MKFE (Ungaria), ZMPD (Polonia), AITA (Republica Moldova), ASMAP-UA (Ucraina) și TOBB (Turcia) – un protest în fața Comisiei Europene exprimând nemulțumirea industriei de transport rutier cu privire la lipsa de acțiune a Comisiei Europene față de escaladarea măsurilor protecționiste  în cadrul UE, precum legile salariului minim din Franța (MACRON) și Germania (MiLoG) impuse abuziv transportatorilor rutieri străini.

Totodată, 11 miniștri ai transporturilor din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia și Slovenia au semnat o scrisoare comună adresată Comisarului European pentru Transporturi, Violeta Bulc, și Comisarului European pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, prin care îndeamnă Comisia Europeană să ia măsuri urgente împotriva măsurilor protecționiste adoptate în ultima perioadă de țări precum Germania sau Franța care restricționează libera circulație a mărfurilor și a serviciilor în interiorul Uniunii Europene.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *