O ultima incercare pentru inghetarea tarifelor de prima RCA

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM se intalnesc astazi la Guvern pe tema RCA cu Vicepremierii Costin Borc si Vasile Dancu, Directorul de cabinet al Primului-Ministru, Paul Gheorghiu si cu un reprezentant ASF, transportatorii rutieri avand asteptari mari de la aceasta intalnire, fiind o ultima solutie de reducere a tarifelor RCA dupa 6 luni de povesti din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Guvernul poate interveni, cu avizul Consiliului Concurentei, pentru limitarea tarifelor RCA la valorile pe care le inainteaza ASF ca fiind oficiale. In acest sens, patronatele din transporturile rutiere solicita blocarea tarifelor de prima RCA la urmatoarele valori maximale pe toata aceasta perioada, conforme cu datele cuprinse in raportul intocmit anul acesta pentru perioada 2013 – 2015 de catre compania de consultanta Milliman la cererea ASF:

1.050 lei/an – turisme persoane juridice

1.108 lei/an – autoutilitara pana la 3.500 kg

1.633 lei/an – autoutilitara intre 3.500 kg si 7.500 kg

3.610 lei/an – autoutilitara intre 7.500 kg si 16.000 kg

4.907 lei/an – autoutilitare peste 16.000 kg

2.129 lei/an – autobuze transport persoane

Desi s-au purtat discutii repetate incepand cu luna noiembrie 2015 la nivelul ASF si a Guvernului, situatia s-a agravat, pana in acest moment tarifele de prima pentru transportul comercial de marfa si persoane majorandu-se cu peste 300% fata de anul precedent si cu peste 500% fata de anul 2014. Astfel, o polita RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns in acest moment la pretul de 22.000 lei pe an fata de 4.000 lei in 2014.

Situatia semnalata a devenit extrem de critica, majoritatea transportatorilor rutieri fiind adusi la faliment.

Fata de aceasta situatie care este caracterizata de un dezechilibru major intre cerere si oferta pe o piata captiva, generata de pozitia asiguratorilor ale caror cresteri de prima sunt concertate, Guvernul trebuie sa intervina prin Legea concurentei nr. 21/1996 care la articolul 4, alineatul 3, prevede solutia de emitere a unei Hotarari pentru blocarea tarifelor de prima RCA pentru o perioada de minimum 9 luni, timp in care Guvernul poate dispune masuri urgente pentru reechilibrarea pietei.

UNTRR a invitat toate asociatiile din transporturile rutiere la o intalnire de coordonare a actiunilor impotriva cresterii preturilor RCA, iar COTAR, ARTRI, APTE, APULUM au raspuns afirmativ acestei invitatii.

Cele 5 asociatii din transporturile rutiere s-au intalnit in data de 19 iulie, cand au fost semnate doua documente – o solicitare de intalnire cu Primul-Ministru si o solicitare catre ASF pentru transmiterea integrala a raportului Milliman.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings