Bulgaria – Intrarea în vigoare a unor modificări legislative privind taxa pentru utilizarea infrastructurii

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că, la 31 ianuarie 2017, au intrat în vigoare anumite modificări legislative referitoare la modalitatea de plată a taxei pentru utilizarea infrastructurii în Republica Bulgaria.

Astfel, începând cu data menționată mai sus, vehiculele care ajung într-un punct de trecere a frontierei având ca destinație teritoriul Republicii Bulgaria pot continua călătoria numai după plata taxei de drum pentru categoria relevantă în unitatea specializată a Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.

În punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse, pe sensul de mers dinspre România către Bulgaria, taxa de drum se plătește la ghișeul Agenției Vamale, situat la aproximativ 100 de metri după locul unde se efectuează controlul pașapoartelor. Situația că, până în prezent, Agenția Vamală din Bulgaria a creat un singur ghișeu pentru autoturisme și două ghișee pentru autocamioane a generat un timp de așteptare suplimentar. 

De asemenea, în conformitate cu noile reglementări din Bulgaria, intrate în vigoare la 31 ianuarie 2017, un vehicul, care sosește la punctul de trecere a frontierei pentru a părăsi teritoriul Bulgariei, și care nu deține un document valabil privind plata taxei de drum pentru perioada relevantă și categoria de vehicul, poate părăsi teritoriul Bulgariei numai după plata unei taxe compensatorii, la unitățile specializate ale Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.




One thought on “Bulgaria – Intrarea în vigoare a unor modificări legislative privind taxa pentru utilizarea infrastructurii

  1. Coman olimpiu

    La granița cu bg sunt acuma cu tirul stau de 4 ore și am anaintat 2km e dezastru staul la camioane e de cel puțin 10 km

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *