Grupul GEFCO îl numește pe Anthony Gunn la conducerea activității de Freight Forwarding, acesta devenind şi membru al Comitetului Executiv

Cu peste 25 de ani de experiență în sectorul logistic, Anthony Gunn a dezvoltat și realizat proiecte majore de transformare în Europa, Statele Unite și Asia în acest domeniu. Proiectele au variat de la înființarea și operarea centrelor de retur pentru companii lider de piață la nivel mondial în domeniul comerţului electronic, până la gestionarea distribuţiei pentru laboratoare de ştiinţe naturale în Statele Unite și inclusiv vânzarea de piese de schimb şi vânzarea cu amănuntul în Asia.

Misiunea lui Anthony Gunn în GEFCO va fi să accentueze creşterea profitabilă a activităţii de transport, consolidând poziţia GEFCO ca jucător global în logistica industrială.

“Mă alătur cu bucurie grupului GEFCO, lider în logistica auto şi industrială, cu o expertiză unică în construirea colaborărilor de lungă durată cu jucători de nivel mondial”, a declarat Anthony Gunn, Vicepreşedinte Executiv al activităţii de Freight Forwarding a GEFCO. “Văd o mulţime de oportunităţi, de sinergii în cadrul GEFCO, care vor fi benefice clienţilor noştri, cum ar fi dezvoltarea coridoarelor strategice şi  progresul în ceea ce privește digitalizarea. Echipele noastre se angajează să îi sprijine pe clienţii noştri în consolidarea lanţurilor de aprovizionare, precum şi a creşterii economice şi a competitivităţii.”

Anthony Gunn a fost Director General pentru Europa al XPO Logistics, companie cunoscută anterior sub denumirea de Menlo, căreia i s-a alăturat în 2000 și în care a ocupat diferite poziţii de conducere. Pe parcursul a celor 16 ani petrecuţi în Menlo, apoi în XPO Logistics, Anthony Gunn a adunat în jurul său o echipă de experţi care a dublat cifra de afaceri şi profitul companiei în regiune.

Anthony Gunn şi-a început cariera în industria apărării, activând în sfera serviciilor de achiziţie şi aprovizionare, înainte de a trece în industria semiconductorilor, unde a fost responsabil de managementul unui lanţ de aprovizionare al unui producător american lider de piață, în Statele Unite şi Europa.

Anthony Gunn deţine o diplomă de master în administrarea afacerilor, obţinută la Universitatea Napier din Edinburgh.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings