ARTRI – Scrisoare deschisă a Alianței pentru Viitorul Transportului, referitor la pachetul Mobilitate

Alianța pentru Viitorul Transportului a emis o scrisoare deschisă referitoare la pachetul Mobilitate, în urma demersurilor și activităților recente desfășurate de Alianță și de membrii săi.Scrisoare deschisă a Alianței pentru viitorul transportului referitoare la pachetul Mobilitate

Uniunea Transportatorilor Internaționali din Bulgaria, Transport și Logistică Polonia (TLP), Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ARTRI) și Asociația Transportatorilor Rutieri Croați, membri ai Alianței pentru Viitorul Transportului – fondată la 28 aprilie 2017 la Varșovia, anunță intenția de a crea o platformă pentru cooperare regulată și schimb de informații între Organizații referitor la orice Inițiativă Rutieră și orice alte acțiuni legislative de la nivel european și local care ar putea afecta corecta funcționare a Pieței Unice.

Ca organizații și companii din sectorul transportului internațional, noi nu putem rămâne în afara scopului dezbaterilor și nu putem permite situația în care deciziile asupra viitorului transportului să fie luate fără o dezbatere profundă asupra impactului schimbărilor propuse în Pachetul Mobilitate asupra funcționării corespunzătoare a companiilor de transport și a pieței interne a Uniunii.

Sistemul propus pentru detașarea lucrătorilor și care este aplicat categoriei extrem de mobile a lucrătorilor din sectorul transporturilor rutiere (conform celor din Pachetul Mobilitate), cu toate derogările propuse de la anumite obligații referitoare la detașare, nu a fost suficient de bine elaborat și analizat.

Ca Alianță, insistăm pentru programarea unor dezbateri suplimentare înainte de faza finală a procedurii legislative a pachetului Mobilitate. Dezbaterile trebuie orientate pe subiectele menționate mai sus, care vor ajuta la protejarea drepturilor elementare ale membrilor UE.

Textul complet al scrisorii este disponibil la:

 http://www.artri.net/noutati/scrisoare-deschisa-a-aliantei-pentru-viitorul-transportului-referitor-la-pachetul-mobilitate_245.html




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *