Pe întreaga centură de Nord-Vest a Capitalei se circulă pe 4 benzi

Săptămana trecută a fost deschisă circulația la 4 benzi și pe pasajul care tranzitează apeductele Apa Nova, poziționat la km 57+740 al Centurii de Nord-Vest a Capitalei.

Lucrările care s-au încheiat se adaugă sectorului de 7,5 km, cuprins între km 55+465 (intersecţia dintre Centura Bucureştiului cu A1) și km 63+400, care a fost deschis la 4 benzi în urmă cu aproximativ două luni.

Aceste lucrări  fac parte din contractul de modernizare a Centurii rutiere a Municipiului Bucureşti, între A1- DN7  și se ridică la o valoare de 106,6 milioane lei, fără TVA.

Lucrările pe acest sector, începute în luna mai a anului 2013, au fost accelerate anul acesta, după ce au stagnat o perioadă importantă de timp.

CNAIR SA a scos la licitație, în prima parte a acestui an și proiectul de modernizare la 4 benzi a sectorului  DN2 -A2, aflat în  Nord-Estul Centurii Capitalei, contract pentru care ofertele se află în faza de evaluare.

Se preconizează că lucrările se vor încheia la sfârșitul anului 2019, astfel încât circulația pe întreaga Centură de Nord a Bucureștiului să se poată desfășura pe 4 benzi.

Aceasta însă dacă nu vor exista contestații care să blocheze încheierea contractelor, pâna cel mai târziu la începutul anului viitor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *