Noua Clasa V de la Mercedes-Benz: modelul de succes a devenit și mai atrăgător

În 2014, odată cu premiera Mercedes-Benz Clasa V, a fost introdusă o nouă abordare în materie de design, eleganță, confort și siguranță pentru segmentul MPV. Acest concept s-a bucurat de un real succes, dovadă fiind cele aproximativ 209.000 de unități Clasa V vândute de la lansarea pe piață, recordul de vânzări din 2018 de aproximativ 64.000 de unități, unul dintre cele mai tinere grupuri de cumpărători ca medie de vârstă ai Mercedes-Benz, dar și lansările de succes de pe alte piețe, mai ales în Asia.

Elementele cheie includ un design nou, distinct al grilei frontale, precum și introducerea generaţiei de motoare diesel cu patru cilindri OM 654,  modelul V 300 d atingând valoarea record de 176kW (239CP) (consum combinat de combustibil 6.3-5.9 l/100 km, emisii combinate de CO2 165-154 g/km). Mai mult, transmisia automată 9G-TRONIC este disponibilă pentru prima oară, în timp ce sistemele de siguranță și asistență, precum Active Brake Assist, ating cel mai înalt nivel tehnologic.

Noua Clasa V poate fi comandată în Europa începând cu luna martie 2019.

De asemenea, Mercedes-Benz Vans continuă dezvoltarea strategiei de electrificare eDrive@VANs, iar curând va prezenta un MPV complet electric.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația de stiri e-camion.ro pentru telefoane Android și iPhone!

Un nou design și mai mult confort

Stilul și eleganța Clasei V sunt un reper pentru segmentul MPV. Designerii din Stuttgart ai Clasei V au implementat o serie de măsuri menite să ofere Clasei V un aspect demn de filozofia de design a autoturismelor Mercedes-Benz. Noua Clasa V are un aspect impunător și o prezență vizuală și mai puternică. Acest lucru se datorează noului design al barei de protecție cu grile de ventilație distincte și noii grile de radiator cu structură diamant. Steaua Mercedes-Benz este poziționată central pe grila radiatorului și încadrată de două ornamente argintii. Liniile AVANTGARDE și EXCLUSIVE sunt disponibile pentru personalizare, în timp ce linia AMG devine și mai puternică din punct de vedere vizual, datorită noii grile a radiatorului în formă de diamant, cu ornamente cromate, care îi dau o notă sportivă.

Filozofia de design a autoturismelor Mercedes-Benz a fost transpusă și la interiorul Clasei V, urmând tendința de modernitate și claritate. Astfel, Clasa V dispune de orificii de ventilație cu aspect de turbine și noi cadrane în tabloul de bord. Datorită designului compact, șoferii se pot orienta acum mult mai ușor. Noua tapiţerie din piele Nappa de culoare Tartufo conferă o notă modernă și elegantă interiorului Clasei V. În total, sunt disponibile șase variante de tapițerie, atât în culori deschise, cât și închise, din piele Lugano sau Nappa, pe negru sau crem, şi din material textil Santos, de culoare neagră. Modern și elegant sunt atributele care caracterizează şi elementele decorative de pe tabloul de bord și cele laterale. De asemenea, datorită îmbunătăţirilor aduse, pasagerii din spate se pot bucura de un spațiu și mai generos. Scaunele de lux opționale disponibile pentru primul rând reprezintă o adevărată desfătare și, precum în cazul Clasei S, scaunele au o funcție de rabatare completă, masaj și climatizare. Astfel, o călătorie cu noua Clasa V ca VIP shuttle va semăna mai degrabă cu un tratament la spa după un zbor stresant sau după o întâlnire de afaceri.

„Noul aspect al Clasei V se datorează modificărilor atent selecționate. La exterior, are o prezență impunătoare datorită noului design frontal, iar la interior reflectă principiul Sensual Purity,” a declarat Gorden Wagener, Chief Design Officer în cadrul Daimler AG.

Mercedes-Benz Clasa V îmbină aspectul dinamic, elegant cu formatul XXL. Cel mai spațios membru al familiei de autoturisme din Stuttgart dispune de spațiu pentru până la 8 persoane și un concept de depozitare inteligent, ce reflectă eleganța și confortul asociate autoturismelor Mercedes-Benz. Astfel, autovehiculul este potrivit pentru mai multe tipologii de clienți, precum:

  • familii cu doi sau mai mulți copii
  • persoane active
  • furnizori de transport VIP sau shuttle

„Odată cu introducerea Clasei V în urmă cu 5 ani, am demonstrat că eleganța și dinamismul pot exista și în format XXL. Astfel, am reușit să atragem familii, aventurieri și antreprenori deopotrivă, din Europa până în Asia. Dovada acestui lucru sunt cele aproximativ 209.000 unități Clasa V comercializate de la lansarea pe piață, dar și faptul că autovehiculul beneficiază de unul dintre cele mai tinere grupuri de cumpărători ca medie de vârstă ai Mercedes-Benz. În 2019, vom continua această poveste de succes. Cu noua versiune folosim punctele forte ale segmentului MPV într-o manieră atent gândită. Iar curând vom face un nou pas în acest segment prin extinderea portofoliului cu un MPV complet electric,” a declarat Wilfried Porth, Membru al Consiliului de Resurse Umane al Daimler AG și Director al Relațiilor de Muncă în cadrul Mercedes-Benz Vans.

Motor și transmisie noi – consum mai mic, zgomot și nivel al vibrațiilor reduse

Mercedes-Benz Clasa V va fi echipat cu un motor diesel cu patru cilindri OM 654, ale cărui variante includ:

  • V 250 d cu 140 kW (190 CP) și cuplul motor 440 Nm (consum de combustibil combinat 6.3-5.9 l/100 km, emisii CO2 combinate 165-154g/km)
  • Și – cu cele mai bune valori din segmentul său – V 300 d cu 176 kW (239 CP) și cuplul motor 500 Nm (consum de combustibil combinat 6.3-5.9 l/100 km, emisii CO2 combinate 165-154g/km )

Este prima dată când procesul de combustie stepped recess va fi folosit pentru un Mercedes-Benz MPV. Spre deosebire de modelul precedent, noul motor consumă mai puțin combustibil – de exemplu, în timpul producției V 250 d, economia a fost de aproximativ 13%. Acest aspect se datorează circulării aerului în gurile de admisie și de evacuare și a sistemului de injecție cu rampă comună, cu o presiune de până la 2500 bar, ajuns la a patra generaţie. Mai mult, frecarea internă a fost redusă cu 25%.

„Noua Clasă V va beneficia de motor diesel OM 654 cu patru cilindri, caracterizat prin eficienţă și consum redus. De exemplu, potențialul de economisire a combustibilului pentru V 250 d este cu 10% mai mare faţă de modelul precedent. Mai mult, noua Clasă V este și mai dinamică datorită noului motor de top, disponibil pentru varianta V 300 d. Este cu adevărat reperul segmentului din care face parte,” a declarat Dr. Ulf Zilling, Director de Dezvoltare în cadrul Mercedes-Benz Vans.

Noua generație de motoare este mai eficientă și mai prietenoasă cu mediul, dispunând de caracteristici îmbunătățite ale zgomotului și nivelului vibrațiilor. Printre caracteristicile inovatoare ale noii generații de motoare se numără carcasa de aluminiu și pistoanele din oțel, procesul de combustie stepped recess și pelicula NANOSLIDE® de pe pereții cilindrului, pentru a reduce frecarea din interiorul motorului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația de stiri e-camion.ro pentru telefoane Android și iPhone!

Emisii în conformitate cu normele Euro 6d-TEMP

Motorul OM 654 a fost fabricat în așa fel încât să respecte viitoarele reglementări privind emisiile (RDE – Real Driving Emissions) și normele Euro 6d-TEMP. Majoritatea elementelor cu rol în reducerea eficientă a emisiilor sunt instalate direct pe motor. Abordarea tehnologică integrată constă în procesul de combustie stepped recess, sisteme de recirculare dinamică a gazelor de eșapament și de tratare a acestora, cu rol de a facilita un consum redus de combustibil și emisii reduse. Datorită amplasării în apropierea motorului şi a poziţiei izolate a componentelor, sistemul de tratare a gazelor de eşapament dispune de pierderi minime de căldură și condiții optime de funcționare.

Transmisia automata 9G-TRONIC – confortabilă și eficientă

Transmisia automată 9G-TRONIC este, pentru prima oară, disponibilă ca dotare opţională pentru Clasa V. Transmisia 9G-TRONIC se distinge datorită greutății și a dimensiunilor reduse. Dispune de un concept brevetat de viteze, cu patru mecanisme planetare și șase trepte de viteză.

Toate variantele Clasa V au tracțiune pe spate ca dotare standard, însă opțional pot fi echipate cu tracțiune integrală 4MATIC. Astfel, Clasa V poate circula ușor, pe orice tip de teren – fie că este vorba despre traficul din orașe sau de o călătorie în afara acestora. Înălţimea autovehiculului se încadrează sub 2m, chiar și în cazul versiunii cu tracțiune integrală. Astfel, Clasa V poate fi manevrată cu uşurinţă, putând fi parcată în garaje standard, parcări multietajate sau subterane.

Noua Clasa V, mai sigură ca niciodată

Sentimentul de siguranţă în timpul călătoriei are un rol foarte important pentru a trăi pe deplin toate experienţele. Cu ajutorul Crosswind Assist și ATTENTION ASSIST introduse ca dotări standard în urmă cu cinci ani, Clasa V a redefinit standardele de siguranță în acest segment. Noua Clasa V face un pas înainte cu noile sisteme Active Brake Assist și Highbeam Assist Plus.

Noul Active Brake Assist poate detecta acum riscul unei coliziuni cu un autovehicul în mişcare aflat în față și inițiază un avertisment vizual și acustic. Dacă șoferul reacționează, sistemul Active Brake Assist mărește presiunea de frânare pentru a corespunde cerințelor situației. Dacă șoferul nu reacționează, sistemul declanșează frânarea autonomă. În traficul urban, Active Brake Assist reacționează și la obstacolele staționare sau la trecerea pietonilor. În acest fel, accidentele pot fi evitate sau, cel puțin, consecințele acestora pot fi reduse.

O altă caracteristică de siguranţă este dotarea opţională Highbeam Assist Plus, disponibilă în premieră pentru Clasa V. În modul lumini de drum, Highbeam Assist Plus permite șoferului să se bucure de o iluminare permanentă, largă a carosabilului, fără a deranja ceilalţi participanţi la trafic. În cazul autovehiculelor care se apropie din față sau în condiţii de trafic, LED-urile sunt parțial dezactivate și astfel se creează un con de lumină în formă de U, ce luminează marginile carosabilului.

Noi variante şi pentru autorulotele Mercedes-Benz

Fie că este vorba de stil sau design, performanţă, eficienţă sau siguranţă, familia Marco Polo, ce are la bază Clasa V, va beneficia, de asemenea, de întreaga gamă de îmbunătăţiri aduse modelelui de bază. Autorulotele Marco Polo și Marco Polo HORIZON dispun de un nou design frontal, o nouă gamă de culori și jante din aliaj ușor, precum și de noi orificii de aerisire și tapițerii. Acestea sunt completate de noul motor diesel de 176 kW (239 CP, consum de combustibil combinat 6.8-6.1 l/100 km, emisii CO2 combinat 180-160 g/km), precum și sistemele de asistență Active Brake Assist și Highbeam Assist Plus.

Expansiunea strategiei eDrive@VANs

În segmentul MPV, Mercedes-Benz Vans va face în curând următorul pas spre a deveni primul producător premium care va oferi un model complet electric. Astfel, Mercedes-Benz Vans îşi va consolida extinderea strategiei sale globale eDrive@VANs. Cu eVito deja disponibil și eSprinter pregătit pentru lansarea pe piață în a doua jumătate a anului 2019, gama de autovehicule complet electrice va fi apoi extinsă pentru a include un model de serie pentru uz privat.

Mercedes-Benz Vans va oferi o perspectivă asupra viitorului electric al gamei MPV cu studiul de design „Concept EQV”, care va fi dezvăluit în premieră la Salonul Auto de la Geneva.

Datele privind consumul de carburant și emisiile de CO2 sunt provizorii și au fost determinate de serviciul tehnic pentru procesul de certificare în conformitate cu procesul de testare WLTP și corelate în valorile NEDC. Aprobarea CE și certificarea conformității cu cifrele oficiale nu sunt încă disponibile. Este posibil să existe o discrepanța între date și valorile oficiale.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația de stiri e-camion.ro pentru telefoane Android și iPhone!




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *