Renault Trucks lansează versiunea 2020 a gamei sale de camioane T și T High

Renault Trucks lansează versiunea 2020 a gamei sale de camioane pentru distanțe lungi: modelele T și T High sunt acum mai eficiente, dar pun în continuare accent pe confortul șoferului.

La interior, cabinele Renault Trucks T dispun de finisaje noi, tapițerie integral textilă, scaun pentru șofer cu două cotiere sau volan îmbrăcat în piele. Pentru o poziție de condus optimă, coloana de direcție ajustabilă pe trei direcții este acum în echiparea standard. Vehiculele din seria T dispun de un panou de bord vopsit în nuanța carbon, mânere de aluminiu și praguri metalice pentru uși. Renault Trucks T 2020 și Renault Trucks T High 2020 au o capacitate mai mare de stocare (221 de litri).

La exterior, grila radiatorului și carcasele oglinzilor pot fi personalizate în nuanțe de negru sau portocaliu lucios, opțional pe versiunile T și T High 2020.

De asemenea poate fi comandat și noul sistem de infotainment Roadpad+. Acesta permite șoferilor să asculte muzică, să vorbească la telefon fără să folosească mâinile sau să execute foarte precis manevrele, datorită camerelor video laterale și din spate. Cu Roadpad+, șoferul mai dispune de un sistem de navigație prin satelit cu rutare specifică pentru camioane.

Gama Renault Trucks pentru distanțe lungi are o gamă de motoare Euro 6 D de 11 și 13 litri, DTI 11 și DTI 13. Ambele versiuni sunt mai eficiente și mai ecologice, cu o reducere de 3% a consumului de carburant și a emisiilor de CO2 în comparație cu modelele din 2019. Versiunile T și T High 2020 dispun de o nouă punte spate mai eficientă și de discuri de frână mai ușoare. Opțional pot fi activate și alte setări ale vehiculului, care oferă o reducere suplimentară de 3% a consumului de combustil. Motoarele modelelor T și T High pot fi alimentate cu biodiesel sau carburantul sintetic XTL.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *