Volvo lansează patru noi autocamioane într-un mod spectaculos: unul peste altul iar deasupra președintele companiei

Cel mai recent film de lansare Volvo Trucks atinge noi înălțimi. Pentru a demonstra puterea și robustețea celor patru vehicule noi, Volvo a construit din autocamioane un turn impresionant, de 15 metri înălțime și 58 de tone greutate, așezănd cele patru autocamioane noi unul peste altul. Iar președintele Roger Alm stă deasupra.

În industria autocamioanelor, lansarea unui model nou constituie un proiect de proporții. Dar lansarea concomitentă a patru autocamioane este aproape fără precedent. Pentru reînnoirea întregii game de autocamioane de transport de mare tonaj, Volvo Trucks a ales o altă abordare.

Filmul neobișnuit este realizat în plină noapte și începe prin a prezenta turnul format din autocamioane ca un monolit imens care strălucește în depărtare. Pe măsură ce perspectiva se restrânge, vedem lupi în prim plan și distingem profilul unei femei la volan. Când filmul ajunge în punctul culminant, susținut de fum și efecte de iluminare, vedem că bărbatul care stă în vârful turnului de autocamioane este de fapt președintele Volvo Trucks, Roger Alm.

Lansarea filmului are loc cu o zi înainte de lansarea oficială a gamei de autocamioane pentru transport de mare tonaj pentru Europa, gamă care include modelele Volvo FH, Volvo FH16, Volvo FM și Volvo FMX. Cele patru modele de autocamioane reprezintă aproximativ două treimi din livrările Volvo Trucks.

Roger Alm, președintele Volvo Trucks

„Aceasta este cea mai mare lansare Volvo Trucks de până acum. Noile modele vor avea un impact uriaș asupra profitabilității și capacității clienților noștri de a concura atât în mediul de afaceri, cât și pentru cei mai buni șoferi. Sunt obișnuit să fiu deasupra lucrurilor și să am controlul, dar în acest caz, să fiu filmat în vârful turnului format din autocamioane a fost cu siguranță o zi neobișnuită la serviciu. Aș putea spune că am un anumit respect pentru înălțimi. Sunt un tip cu picioarele pe pământ”, a spus Roger Alm, președintele Volvo Trucks.

Filmul a fost realizat la sfârșitul anului 2019, pe un teren de testare în afara orașului unde se află sediul companiei Volvo, Göteborg, Suedia. Atât turnul format din autocamioane, cât și majoritatea efectelor vizuale sunt reale, inclusiv fumul și luminile, pe care le dezvăluie filmarea realizată din culise.

„A fost nevoie de aproximativ o lună pentru a proiecta și a construi turnul și pentru a ne asigura că prezintă siguranță la deplasare. În esență, acest lucru a fost posibil grație robustului camion pentru construcții, Volvo FMX, și noii sale punți tandem de 38 de tone, capabilă să suporte greutatea celorlalte autocamioane. Dar a necesitat, de asemenea, o viteză și o deplasare constantă, oferite de tehnologia Direcției dinamice Volvo și de către un șofer de autocamion bine pregătit”, a declarat Markus Wikström, inginer la Volvo Trucks și parte a echipei din spatele realizării turnului de autocamioane.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *