Sfaturi pentru a conduce camionul în siguranță pe ploaie

Ploaia face condusul mai dificil pentru toți șoferii, dar în mod special pentru șoferii de camioane.  Ca șofer de camion este esențial să înțelegeți cum puteți manipula vehiculul în condiții de siguranță, mai ales dacă treceți prin zone afectate de ploaie. Iată câteva sfaturi despre cum să conduceți în siguranță pe ploaie:

                Eliminați distracțiile înainte de a porni camionul. Înainte de a întoarce cheia, puneți telefonul pe silențios sau setați-l pe „nu deranja”. Configurați-vă sistemul de navigare și plasați telefonul la îndemână, astfel nu veți fi tentat să verificați mesajele text. Puneți-vă băuturile și gustările la îndemână și pregătiți-vă să acordați drumului toată atenția.

                Păstrați radioul pornit cu un volum redus.  Radioul nu ar trebui să fie atât de tare încât să nu auziți ce se întâmplă în jurul dvs. (de ex. vehiculele de urgență care vin în spate). Acordați atenție actualizărilor meteo și alertelor privind condițiile de conducere, dar nu vă pierdeți concentrarea asupra drumului.

                Reduceți viteza. Acesta este cel mai bun sfat de care ar trebui să țină cont un șofer de camion, în condiții de ploaie. Deși este de înțeles că trebuie să respecțați  anumite termene limită, este mai important să ajungeți la destinație în siguranță, așa că, încetiniți.  La viteze mai mari vă puteți confrunta cu riscul de hidroplanare. Cel mai bun mod de a preveni acest lucru, este să reduceți viteza vehiculului. Cu cât este mai multă apă pe șosea, cu atât mai mult ar trebui redusă viteza. Iar dacă plouă foarte tare, poate ar fi mai bine să trageți pe dreapta și să așteptați să se oprească ploaia.

                Măriți distanța față de celelalte vehicule. Un alt mod de a vă menține în siguranță pe drum și de a evita hidroplanarea, este să lăsați mai mult spațiu între camion și celelalte vehicule de pe drum. Nu presupuneți niciodată că ceilalți șoferi știu ce au de făcut în condiții dificile de drum. Deoarece camionul dvs. este mult mai mare și mai greu decât celelalte vehicule de pe drum, distanțele de oprire sunt mult mai mari. Este întotdeauna bine să păstrați o distanță de siguranță față de ceilalți participanți la trafic, dar acest lucru este și mai important când vremea se înrăutățește și există riscul ca vehiculul să piardă tracțiunea. Frânarea bruscă nu face decât să mărească riscul de hidroplanare.

                Nu folosiți modul ”cruise control” sau frâna de motor. Condusul în modul de croazieră în condiții de umezeală vă împiedică să detectați hidroplanarea vehiculului. Folosirea frânei de motor ar putea duce la pierderea tracțiunii.

                Fiți pregătit pentru derapaje: Există unele circumstanțe în care urmați toate protocoalele de siguranță corespunzătoare, dar totuși experimentați un derapaj. Uneori este imposibil de evitat. E mai ușor de spun, decăt de făcut, dar nu intrați în panică – acesta este cel mai rău lucru pe care îl puteți face în acest scenariu. În schimb, continuați să învârtiți volanul în direcția în care vreți să meargă camionul. Nu apăsați frâna brusc – acest lucru va îngreuna și mai mult recâștigarea controlului asupra camionului. Puteți lăsa accelerația, dar păstrați roțile îndreptate în direcția în care vreți să meargă camionul.

Trageți pe dreapta dacă condițiile devin prea severe.  În anumite situații, nicio experiență nu vă va ajuta să vă mențineți în siguranță. Deci, dacă vă simțiți nesigur pe drum, trageți într-o parcare și așteptați până când condițiile se îmbunătățesc. Siguranța dvs. nu merită riscul.

Să fiți în siguranță în timp ce conduceți în ploaie este simplu dacă depuneți eforturi conștiente pentru a urma sfaturile de mai sus. Amintiți-vă că reducerea vitezei și mărirea distanței dintre camion și restul vehiculelor, sunt două dintre cele mai simple și eficiente modalități de a reduce șansele unui accident cauzat de vremea ploioasă.

Drumuri bune și în siguranță!




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings