Transportatorii rutieri se pot înscrie pentru a recupera până la 5.000 euro/camion pentru ultimii 3 ani din taxele de drum plătite în Germania

 

 
Companiile de transport rutier din România care au achitat taxe de drum în Germania mai au termen până vineri, 4 decembrie 2020, pentru a se înregistra în vederea rambursării unei părți din taxele achitate în perioada 2017 – 2020.

Firmele se pot înregistra pe platforma www.tollreclaim.com/ro/home-ro, pusă la dispoziție de firma de avocatură Hausfeld din Germania și compania eClaim GmbH, în parteneriat cu Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Toate firmele care au plătit suplimentar taxe de drum au dreptul la o rambursare din partea statului german, iar conform datelor actuale, aceasta se ridică între 4% și 7%. Estimările inițiale arată că transportatorii rutieri din România pot primi înapoi până la 5.000 euro/camion pentru ultimii 3 ani din taxele de drum plătite în Germania.

În prezent, taxa de drum în Germania (pentru camioane de peste 18 tone, de la 4 axe) este de 18,7 eurocenți pentru camioanele Euro 6 și de 19,8 eurocenți pentru camioanele Euro 5.

La acest link – https://youtu.be/6OCrug8FPUo puteți regăsi un interviu cu Alex Petrasincu, Managing Partner al firmei de avocatură Hausfeld și unul dintre principalii avocați din unele dintre cele mai mari și complexe litigii (inclusiv cartelul camioanelor)

La 28 octombrie 2020, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că modalitatea de calcul a taxelor de drum în Germania pentru camioane încalcă legislația europeană. La calcularea taxei de drum, Germania a luat în considerare costurile poliției rutiere, cu toate că acest lucru nu este permis în legislația europeană.

SURSA: UNTRR.RO




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings