Mercedes-Benz eActros și Mercedes-Benz GenH2 Truck câștigă Truck Innovation Award 2021

 

 
Cele mai inovatoare camioane pentru viitorul electric poartă steaua în trei colțuri – acesta este verdictul renumitului juriu International Truck of the Year Jury (IToY), care a acordat prestigiosul său premiu pentru Truck Innovation Award 2021 pentru două camioane complet electrice ale Mercedes-Benz: bateria electrică eActros și conceptul cu pile de combustie pe bază de hidrogen Mercedes-Benz GenH2 Truck. Juriul IToY, format din 25 de editori și jurnaliști seniori din domeniul autovehiculelor comerciale ce reprezintă topul revistelor de camioane din Europa și Africa de Sud, a subliniat în special abordarea comprehensivă a e-mobilității, bazată pe o strategie clară pe termen lung. Premiul a fost înmânat digital lui Martin Daum, Președinte al Consiliului de Administrație și membru al Consiliului de Administrație al Daimler AG, Daimler Truck AG, și lui Sven Ennerst, membru al Consiliului de Administrație al Daimler Truck AG pentru Dezvoltare, Achiziții și Regiunea Chinei, pe 30 noiembrie 2020.

Daimler Trucks a fost primul producător la nivel mondial care a prezentat un camion greu electric în 2016, cu un concept pentru trasportul de distribuție urban. În 2018, a avut loc premiera prototipului eActros și tot în același an au început și testările de către clienți. Producția de serie eActros planificată pentru 2021 va avea o autonomie de peste 200 de kilometri. În septembrie 2020, Daimler Trucks a prezentat Mercedes-Benz GenH2 Truck, un concept cu pile de combustie pe bază de hidrogen pentru un camion cu o autonomie de până la 1.000 de kilometri și mai mult, cu versiunea sa de serie pentru transportul pe distanțe lungi. Perioada de testare pentru clienți va începe în 2023 și producția de serie în a doua jumătate a acestui deceniu.

„Suntem onorați și mândri că renumitul juriu Truck of the Year a acordat pentru eActros și GenH2 Truck prestigiosul premiu de Truck Innovation Award 2021. Aceasta este o reafirmare puternică a faptului că suntem pe drumul cel bun, cu strategia noastră concentrându-ne în mod clar pe tehnologii pentru neutralitatea emisiilor de CO2: energia bateriei și pilele de combustie pe bază de hidrogen. Această combinație ne permite să oferim clienților noștri cele mai bune opțiuni de autovehicule, în funcție de cerințe. Cu eActros, am demonstrat în ultimii ani că transportul de distribuție urban fără emisii este deja posibil în prezent. Cu GenH2 Truck, am prezentat suplimentar conceptul nostru specific cu pile de combustie pentru camioanele grele pentru a efectua transporturi flexibile și solicitante pe distanțe lungi”, a declarat Martin Daum.

De asemenea, în septembrie anul acesta, Daimler Trucks și-a prezentat strategia tehnologică pentru electrificarea autovehiculelor sale, de la trasport de distribuție urban la transport internațional pe distanțe lungi, reafirmându-și astfel angajamentul față de obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Ca parte a acestei abordări comprehensive, Daimler Trucks a prezentat, de asemenea, pentru prima dată noua sa platformă modulară de arhitectură la nivel mondial, așa-numita ePowertrain, care, printre altele, a fost, apreciată în mod special de juriu.

Mercedes-Benz eActros: fără emisii locale pentru transportul de distribuție urban

Rezultatele testărilor Mercedes-Benz eActros de către clienți au fost incluse în dezvoltarea ulterioară a prototipului pentru producția de serie. Până în prezent, au demonstrat că eActros cu baterie electrică este extrem de potrivit pentru transportul sustenabil de distribuție pentru mărfuri grele. Nu este în niciun caz inferior unui camion diesel convențional în ceea ce privește disponibilitatea și performanța. Cu toate acestea, seria de producție eActros va fi semnificativ superioară prototipului actual în anumite aspecte, precum autonomia, puterea de conducere și siguranța. Producția de serie eActros va fi la același nivel cu un Actros convențional și în ceea ce privește sarcina utilă. eActros va fi lansat ca un camion cu două și trei axe. Daimler Trucks va încorpora autovehiculul într-un ecosistem holistic care include servicii de consultanță pentru mobilitatea electrică, cum ar fi analiza traseului, verificarea posibilelor subvenții, suport pentru integrarea operațională a flotei și dezvoltarea soluțiilor adecvate pentru infrastructura de încărcare.

Totodată, în 2020, Daimler Trucks a prezentat o previzualizare a unui camion de curse lungi pur alimentat de baterii, Mercedes-Benz eActros LongHaul, care este conceput pentru a acoperi călătoriile obișnuite pe rute planificate într-un mod eficient din punct de vedere energetic. Daimler Trucks intenționează să pregătească eActros LongHaul pentru producția de serie în 2024. Autonomia bateriei va fi de aproximativ 500 de kilometri.

Mercedes-Benz GenH2 Truck: conceptul camionului cu pile de combustie pe bază de hidrogen pentru un transport flexibil și solicitant pe distanțe lungi

Inginerii de dezvoltare de la Daimler Trucks au pus bazele Mercedes-Benz GenH2 Truck pe capacitățile camionului convențional Mercedes-Benz Actros de distanțe lungi, precum puterea tractivă, autonomia și performanța. De exemplu, versiunea de serie a GenH2 Truck trebuie să aibă o greutate brută a autovehiculului de 40 de tone și o sarcină utilă de 25 de tone. Două rezervoare speciale de hidrogen lichid și un sistem cu pile de combustie deosebit de puternic vor face posibilă încărcarea acestei sarcini utile mari și o autonomie de durată, care, prin urmare, vor forma nucleul conceptului GenH2 Truck. Daimler Trucks preferă să utilizeze hidrogen lichid (LH2), deoarece în această stare, purtătorul de energie are o densitate de energie mult mai mare în raport cu volumul decât hidrogenul gazos. Ca urmare, rezervoarele unui camion cu pile de combustie ce utilizează hidrogen lichid sunt mult mai mici și, datorită presiunii mai mici, sunt semnificativ mai ușoare. Acest lucru oferă camioanelor un spațiu de încărcare mai mare și o sarcină utilă mai mare. În același timp, se poate transporta mai mult hidrogen, ceea ce mărește semnificativ autonomia camioanelor. Acest lucru face ca seria GenH2 Truck, ca și camioanele diesel convenționale, să fie potrivită pentru transportul pe mai multe zile, dificil de planificat și în care consumul zilnic de energie este ridicat.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings