Protestul transportatorilor din Romania. Aceștia sunt nemulţumiți de impozitul pe diurnă, de măsurile de carantină care le sunt impuse și de scumpirea poliţelor RCA.

Asociațiile transportatorilor rutieri organizează azi, 29 septembrie 2021, între orele 06:00 – 16:00, în Piața Victoriei din București, un protest privind cele mai acute probleme din industria de transport rutier – reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piața RCA și carantinarea șoferilor profesioniști.

Protestul transportatorilor/ fotocredit: UNTRR

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR – a publicat o notă de informare cu privire la diurnă – soluții pentru trecut, prezent și viitor – în care analizează scenariile vehiculate în prezent privind diurna, unde este abordat inclusiv proiectul de lege menționat mai sus.

România este singurul stat european care impozitează diurna, în timp ce state din Europa de Est, precum Polonia, Lituania sau Ungaria, își protejează proprii transportatori. Efectele acestei măsuri sunt devastatoare, cu atât mai mult cu cât taxarea se face retroactiv, penalitățile fiind imposibil de plătit de vreo firmă.

Totodată, Guvernul penalizează transportatorii pentru gradul mic de vaccinare a populației României. Astfel, șoferii profesioniști care nu sunt vaccinați sau nu au avut COVID-19 în ultimele 3 luni intră în carantină dacă revin din țări roșii și galbene din punct de vedere al gradului de risc de contaminare cu COVID-19.

Măsura este unică în Europa, șoferii profesioniști fiind exceptați de la măsura carantinei în toate țările, cu scopul de a menține lanțurile de aprovizionare cu marfă, așa cum recomandă și Comisia Europeană, care a creat în acest sens “culoare verzi” și a îndemnat la exceptarea de la carantinare a șoferilor profesioniști.

La acestea se adaugă și majorarea uriașă a tarifelor la asigurările RCA în urma falimentului City Insurance, criză la care au contribuit din plin autoritățile române printr-o supraveghere defectuoasă a sectorului RCA.

Transportul rutier este unul dintre cele mai competitive și mai importante sectoare economice ale României, doar în ultimii 4 ani având o contribuție la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro. Transportul rutier și serviciile conexe generează circa 5% din PIB al României și angajează peste 350.000 de persoane.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings