Peste 100 000 de oameni, sprijiniți de IVECO și Crucea Roșie Română

Peste 100.000 de oameni, aflați în situații vulnerabile, au fost ajutați în perioada pandemiei COVID-19 prin acțiunile umanitare implementate de Crucea Roșie Română și IVECO, care a donat organizației trei vehicule din gama Daily, în valoare de 150 de mii de euro. Autoutilitarele sunt dotate special pentru a transporta medicamente, echipamente medicale, alimente, iar două dintre acestea sunt alimentate cu gaz natural comprimat.

„Noi am menținut promisiunea făcută Crucii Roșii în calitate de Membru Susținător al organizației. Chiar dacă pandemia s-a terminat, oamenii au nevoie în continuare de suport. Le-am fost alături începând din martie 2020, fiind o prioritate pentru noi, și am continuat pe parcursul ultimilor doi ani. Din postura de lider de piață pe segmentul autovehiculelor comerciale ușoare, am dorit sa dăm un exemplu, replicat din fericire și de unii competitori, care să inspire și să genereze un impact pozitiv multiplicat în comunități. Și nu ne oprim aici”, a declarat Andrei Gagea, Director General IVECO România.

“Cu ajutorul IVECO România, care ne-a încredințat trei autoutilitare, am avut posibilitatea să răspundem, la rândul nostru, într-un timp foarte scurt, solicitărilor de sprijin din partea instituțiilor publice, unităților medicale și cetățenilor, trimițând materiale umanitare în toată țara. Sunt recunoscător companiei IVECO pentru că s-a solidarizat cu misiunea umanitară a Crucii Roșii Române”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Roșie Română.

Predarea oficială a vehiculelor s-a făcut în prezența unor înalți oficiali, precum Generalul de Brigadă Miron-Adrian Chichișan, Adjunct al Inspectorului General în cadrul IGSU, iar Iuliana Tudor, Ambasador Crucea Roșie Română, a prefațat evenimentul.

ENGIE Romania a fost de la început un partener în acest demers, furnizând gaz natural comprimat pentru alimentarea, pe toată perioada proiectului, a două din cele trei vehicule IVECO puse la dispoziția Crucii Roșii. Vehiculele donate oficial pe 31 mai sunt două IVECO Daily dotate cu box frigorific și un IVECO Daily dotat cu box frigorific și lift pentru încărcarea mărfii.

Până în prezent, acestea au parcurs 60 000 km și au fost utilizate pentru distribuirea de către Crucea Roșie a peste 800 de tone de alimente si echipamente medicale, pe întreg cuprinsul țării, de care au beneficiat mai mult de 100 000 de persoane.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings