Gebrüder Weiss România construiește cel de-al doilea terminal logistic lângă București

Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, a dat startul construcției unui nou terminal logistic amplasat în Sud Estul Capitalei, în Popești Leordeni. Compania a achiziționat în acest sens un teren cu o suprafață totală de 70.000 mp și va derula o investiție de 20 de milioane de euro.

“Dezvoltarea constantă a ultimilor ani și nevoia de a veni în întâmpinarea clienților noștri au contribuit la decizia de a realiza noua investiție. Am ales zona Popești Leordeni, în Sud-Estul Bucureștiului, deoarece vom fi în vecinătatea autostrăzii A2 și viitorului inel de centură al Bucureștiului A0, beneficiind astfel de infrastructura locală. În plus, prin inaugurarea noului hub, ne vom crește capacitatea de depozitare, ceea ce se va traduce, în cele din urmă, în diversificarea portofoliului și a numărului de clienți”, a declarat Viorel Leca, Director General al Gebrüder Weiss România.

Potrivit afirmațiilor sale, odată cu inaugurarea noului hub, compania va da dovadă de o și mai mare eficiență în acoperirea livrărilor. În plus, accesul la autostrada către Constanța va oferi companiei și avantajul de a eficientiza legătura cu terminalul de la malul mării.

“Aglomerația tot mai mare a traficului zilnic din București a făcut necesar un al doilea hub în estul orașului. Noua soluție cu două terminale logistice în București face distribuția în interiorul dar și în jurul Capitalei mai eficientă. Construim noul terminal de cross-docking la standarde Gebrüder Weiss pentru a permite creșterea în continuare a afacerii în zona distribuției locale și pentru a extinde portofoliul de clienți. De asemenea, pentru dezvoltarea în continuare a serviciilor de livrare la domiciliu, oferim o zonă de cross-docking adecvată”, a declarat, la rândul său, Thomas Moser, Director and Regional Manager Black Sea/CIS Gebrüder Weiss.

Noul hub va avea 17.000 mp

Conform declarațiilor lui Viorel Leca, construcția noului terminal a fost deja începută, urmând ca acesta să fie dat în folosință la finalului anului în curs. Noul terminal va avea o suprafață totală de cca. 17.000 mp, din care 13.500 mp spațiu de depozitare, 3.400 mp destinat activităților de cross-docking.

“Suprafața terenului este una generoasă, iar acest lucru ne permite ca, pe termen mediu și lung, în funcție de oportunitățile din piață și de nevoile clienților noștri, să extindem zona de depozitare și cross-docking”, a mai spus Viorel Leca.

Noul terminal va pune la dispoziția clienților toată gama de servicii – FTL (Full Truck Load), LTL (Less Than Truckload), transport în regim de grupaj, depozitare și logistică, vamă și livrare la domiciliu prin Home Delivery. De asemenea, acesta va fi un depozit clasa A, în conformitate cu cerințele ADR – acord  referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase. Clădirea va fi una eficientă prin utilizarea panourilor fotovoltaice, climatizarea clădirii cu ajutorul pompelor de căldură și a stațiilor de încărcare pentru mașini și camioane electrice. Noua facilitate va găzdui 90 de angajați, dintre care 60 angrenați în zona de depozitare și 30 în zona de birouri.

“Noul nostru terminal din Popești Leordeni este al doilea hub arondat zonei București. Acesta, alături de cele din Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova, cumulează o suprafață totală de depozitare și cross-docking de peste 85.000 mp”, a completat Viorel Leca.

Director General Gebrüder Weiss România: Am ales zona Popești Leordeni, în Sud-Estul Bucureștiului, deoarece vom fi în vecinătatea autostrăzii A2 și viitorului inel de centură al Bucureștiului A0, beneficiind astfel de infrastructura locală

Thomas Moser, Director and Regional Manager Black Sea/CIS Gebrüder Weiss: Construim noul terminal de cross-docking la standarde Gebrüder Weiss pentru a permite creșterea în continuare a afacerii în zona distribuției locale și pentru a extinde portofoliul de clienți.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings