După cum bine știm, noile tahografe inteligente au fost introduse pe vehiculele noi începând cu data de 15 iunie 2019. Pentru mai multe detalii referitoare la noile tahografe inteligente am realizat acest articol, cu sprijinul specialiștilor în domeniu, mai exact cu domnul ing. Paul PEPELA, Chief Operational Officer Fomco Trade SRL, care a avut amabilitatea să ne raspundă la câteva intrebări.
-
Care sunt diferentele majore dintre noile tahografe inteligente si cele existente
Noile tahografe inteligente, încep în mod evident o noua eră a tahografelor, unde se impun norme de securitate mult mai stricte in ceea ce privește fraudarea acestora în vederea obținerii de către șoferi a unui timp de conducere mai lung. Astfel, în componența tahografelor inteligente sunt incluse și elemente noi pentru creșterea siguranței înregistrărilor, adică elemente ale căror scop este garantarea integrității datelor salvate în memoria tahografelor precum și ale celor salvate în memoria cardurilor de tahograf. Prin Regulamentul UE 799/2016 s-au stabilit clar funcționalitățile noilor aparate de măsură, inclusiv ale componentelor acestora. Pe scurt, am putea enumera câteva schimbări cum ar fi: criptarea datelor și a informațiilor, includerea de noi elemente de siguranță – sigilii speciale, includerea de antene de comunicație cu alte unități externe de citire de la distanță DSRC – „porți de control” – care vor fi folosite de organele abilitate pentru control trafic, sisteme de localizare globală – GNSS. Prin funcționalitatea de localizare, tahografele vor salva în memoria lor puncte de poziție globale, în anumite faze ale activității zilnice ale șoferilor (începutul și sfârșitul zile de lucru, precum și 3 ore cumulate de conducere).
-
In ce masura acestea vor fi mai greu de fraudat fata de cele aflate deja in uz
Tocmai datorită sistemelor de securitate enumerate anterior, posibilitățile de fraudare ale șoferilor se reduc drastic și pentru momentul de față probabil am putea spune integral. Mi-ar plăcea să pot spune că fraudarea va fi imposibilă pe viitor.
-
Cum va influenta noua tehnologie siguranta soferilor
Intenția regulamentelor este foarte clară, siguranța și eficiența. Prin sistemele de securitate implementate în aceste noi tahografe inteligente vor forța șoferii să respecte timpii de conducere, ceea ce va afecta pozitiv siguranța atât a șoferilor cât și a tuturor participanților la trafic. Din perspectiva activității lor, noile tahografe inteligente nu impun activități suplimentare, astfel în afară de faptul că li se va cere acordul pentru utilizarea datelor cu caracter personal, șoferii nu vor avea altceva de făcut față de ceea ce era nevoie pentru tahografele digitale. Adică nu li se impun sarcini noi în ceea ce privește operarea tahografelor inteligente. În final dacă aceste noi tahografe inteligente reușesc să oprească fraudarea, șoferii vor fi nevoiți să se asigure de respectarea regulamentelor privind timpii de conducere și ca urmare, tahografele își vor atinge scopul.
-
In ce conditii autoritatile competente pot accesa si folosi dupa caz datele din noul tahograf
Organele de control trafic, au posibilitatea de a accesa datele disponibile din noile tahografe inteligente, prin utilizarea unei aparaturi special destinate acestor tipuri de controale. Această aparatură prin antenele speciale (instalate pe vehiculele autorităților sau pe alte suporturi fixe sau mobile) si prin aplicațiile care decriptează datele citite, vor putea oferi o imagine de ansamblu clară despre fiecare tahograf în parte. Printr-o serie de parametrii și indicatori accesați, autoritățile vor face o preselecție a vehiculelor care vor fi supuse astfel unui control mai eficient. Pachetul de informații citit va conține date pe baza cărora se vor putea identifica eficient fraudările tahografelor, astfel vehiculele care nu prezintă informații spre cazuri de fraudare, au șanse minime de a fi oprite pentru un control fizic.
-
Cardurile actuale ale soferilor vor fi compatibile cu noul tahograf sau trebuiesc schimbate
Cardurile de șoferi actuale, adică cele de generația a I-a, vor putea fi folosite în continuare si vor fi compatibile și cu aceste noi tahografe inteligente. În schimb, setul de date care va fi memorat pe carduri, vor corespunde cu tahografele din generatiile anterioare, adică vor avea memorate aceleasi date ca și în trecut. Ca urmare, șoferii nu sunt obligați să își înlocuiască cardurile pentru a fi utilizabile și în noile tahografe inteligente.
-
Mentenanta si descarcarea datelor se va putea face de la distanta
Mentenanța tahografului, verificările periodice/calibrările nu vor putea fi efectuate de la distanță în momentul de față. Am cunoștință de sisteme gândite de producători în vederea optimizării timpului/costurilor transportatorilor pierdut/e cu deplasările spre ateliere de tahografe și cu timpul efectiv de așteptare și manoperă, dar deocamdată acestea rămân în fază de concept.
Despre descărcarea periodică a tahografelor, pot să vă spun că au existat și până acum soluții de descărcare de la distanță, prin care transportatorii obțin o eficientizare în organizarea procesului de transport și cred ca deja și în România acest serviciu este deja accesibil din punct de vedere al costului. În alte state UE, acest serviciu de descărcare de la distanță este unul consacrat și este utilizat pe vehicule atât în mod nativ (echipare OE) cât și în varianta de echipare aftermarket. Trebuie înțeles corect termenul de descărcare de la distanță și la ce anume se referă acesta. Descărcarea de la distanță este o descărcare periodică a datelor din tahografele digitale precum și a cardurilor conducătorilor auto, în vederea salvării și arhivării datelor obținute. Aceste date se descarcă cu o regularitate de 90 de zile (tahografe digitale), respectiv 28 de zile (cardurile de șoferi). Descărcarea de la distanță la care se referă noua funcționalitate a tahografelor inteligente este doar în scop de control și aceasta conține un set de date diferit – deci nu este destinat salvării de siguranță a datelor pentru evaluarea ulterioară a timpilor de conducere.
Articol realizat cu sprijinul ing. Paul PEPELA, Chief Operational Officer Fomco Trade SRL