Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, un bărbat, cetățean german, care conducea cu viteza de 204 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 945 de lei, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.
La data de 24 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, tronsonul Sibiu – Deva, au depistat un bărbat care conducea cu viteză excesivă.
Astfel, în zona km. 316 al autostrăzii A1, un bărbat, de 55 de ani, din Germania a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, pe sensul de mers dinspre Deva către Sibiu, cu viteza de 204 km/h.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.