CRIS-TIM integrează camionul electric eActros 400 în operațiunile de distribuție

Daimler Truck & Bus Romania continuă programul de testare al camioanelor electrice în Romania și pune la dispoziția companiei Cris-Tim un camion electric eActros 400, șasiu carosat cu box frigorific, pentru a fi testat în operatiunile zilnice de distributie ale companiei.

„Din ce în ce mai multe industrii sunt interesate de subiectul electrificării flotelor de distribuție și transport. Am derulat pe parcursul anului trecut o serie de teste cu eActros în cele mai variate domenii, de la distribuție de mărfuri generale la componente auto sau servicii de curierat și continuăm cu implicarea eActros în operațiunile de trasport ale Cris-Tim. Colectăm permanent feedback și suntem încântați să observăm, dincolo de beneficiile imediate cum ar fi costurile de consum mai mici sau reducerea/anularea amprentei de CO2, ușurința cu care camionul electric poate fi integrat în activitățile curente ale acestor companii.” a declarat Valeriu Zaharia, C.E.O. Daimler Truck & Bus Romania S.R.L.

Cu un model de afacere integrat, Cris-Tim Family Holding controlează toate etapele de la producție la distribuție și livrare, garantând calitatea superioară a produsului final care ajunge la consumatori. Compania se bazează pe flota proprie compusă din 22 de camioane și 150 de autoutilitare.

„În calitate de lider de piață al pieței de carne procesată și al pieței de ready meal, precum și un jucator important al pieței de lactate, principala noastră responsabilitate este de a continua să deservim comunitățile din care facem parte în cel mai responsabil și sustenabil mod, contribuind la un mediu mai sănătos, mai curat și etic pentru generațiile viitoare. Testul efectuat cu eActros ne ajută să înțelegem mai bine cum trebuie sa ne pregătim pentru tranziția la electromobilitate în cadrul flotei noastre.”, a declarat Radu Timiș Jr., CEO-ul grupului Cris-Tim.

Vezi si: Volvo FH Aero este aici – cel mai puternic camion din industrie

Timp de mai multe săptămâni, camionul electric eActros este folosit zilnic pentru transportul a aproximativ 7 tone de marfă, distribuită la capacitate maximă (18 paleți), pe o distanță de aproximativ 200 km, între depozitul central al producătorului din Filipeștii de Pădure și platformele marilor retaileri, acoperind astfel nevoile de distribuție ale companiei.

Încă din primele zile de utilizare, șoferii s-au arătat încântați de experiența de conducere a eActros, apreciind funcționalități ale camionului  precum Multimedia Cockpit – bordul digital ce le oferă șoferilor informații și funcții utile, precum și spațiul generos din cabină, având în vedere că vorbim despre un camion de distribuție. Un mare plus îl reprezintă sistemele de siguranță prin senzorii de proximitate, care împreună cu oglinzile MirrorCam, definesc o experiență de conducere relaxată la volanul eActros. Totodată, eActros este mult mai silențios față de un camion diesel, lucru ce contribuie la plăcerea de a conduce.

Încărcarea camionului s-a realizat pe durata nopții, cu o stație mobilă, la sediul din Filipeștii de Pădure

Camionul electric eActros 400 este prevăzut cu box frigorific Kiesling

Mercedes-Benz eActros este un camion complet electric, sustenabil, avangardist, inovator și silențios, ideal pentru transportul mărfurilor în mediul urban, acolo unde este cu atât mai relevant obiectivul Zero emisii locale.

În „inima” tehnologică a modelului eActros se află sistemul de propulsie cu două motoare electrice integrate, împreună cu o transmisie cu două trepte. Ambele motoare asigură un confort impresionant la rulare și o dinamică excelentă a vehiculului. Datorită acționării electrice silențioase și fără emisii, camionul poate fi utilizat și pentru livrări pe timp de noapte, dar și pentru intrarea în interiorul orașelor cu interdicții pentru vehiculele diesel.

Camionul este configurat cu șasiu pe trei axe și patru baterii litiu-ion, fiecare cu o capacitate instalată de circa 112 kWh. Aceasta înseamnă o capacitate totală a bateriei de aproximativ 448 kWh, ce permite parcurgerea unor distanțe de până la 400 km. Desigur, autonomia exactă poate varia în funcție de mai mulți factori precum topografia, comportamentul șoferului, temperatura exterioară, încărcătură și tipul de suprastructură.

Acest model eActros 400 este carosat cu box frigorific Kiesling și agregat frigorific cu recorder de temperatură. Suprastructura beneficiază de scară de acces retractabilă și de un perete despărțitor COOL SLIDE, cu trei elemente de etanșare magnetică, a cărui poziție poate fi modificată prin glisarea pe șina de la nivelul acoperișului. Siguranța încărcăturii este asigurată de grinda de încărcare din aluminiu, cu inserții din oțel, ce permite o forță maximă de 1000daN, precum și de celelalte șine de fixare din oțel inoxidabil. 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings