CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, a intrat în ultimul trimestru al anului cu rezultate ce depășesc previziunile anterioare. Astfel, portofoliul de spații din România al companiei a crescut în 2017 cu 73%, ajungând la peste 700.000 m2 și la o valoare de piață de 364 milioane euro. Pentru CTP, 2017 este anul cu cel mai accelerat ritm de dezvoltare: suprafața închiriabilă construită și livrată până la sfârșitul anului se situează la aproximativ 180.000 m2, iar circa 300.000 m2 sunt în construcție, cu date de finalizare estimate pentru prima jumătate a anului viitor.
În prezent, rata de neocupare a spațiilor care sunt gata pentru a fi predate potențialilor chiriași este de sub 3%, iar 2017 a marcat încheierea unor contracte de închiriere cu o serie de clienți strategici, în 7 parcuri din București și din țară. O parte dintre aceștia se afla la primul parteneriat cu CTP, iar restul sunt clienți existenți care si-au extins activitatea in depozite mai mari, odată cu dezvoltarea afacerilor.
În 2017 au fost făcute mai multe investiții în noi construcții și achiziții de parcuri industriale, atât în apropierea capitalei, cât și în țară. Acestea au consolidat poziția CTP de cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, la nivel național:
- În CTPark Bucharest West a început construcția a două clădiri cu o suprafață de 100.000 m2, care vor fi finalizate în Q1, respectiv Q2 din 2018;
- În CTPark Timișoara, compania a început construcția a 32.000 m2, cu termen de finalizare în luna decembrie 2017;
- CTP a cumpărat două parcuri logistice cu o suprafață închiriabilă cumulată de 000 m², situate în vestul țării, în apropierea localităților Ineu și Salonta;
- În Cluj, CTP a investit în achiziționarea terenului pe care vor fi dezvoltați 29.000 m2 GLA, sub denumirea CTPark Cluj II. Noul parc va fi finalizat în două etape, în cursul lui 2018;
- În București, CTP a achiziționat proiectul Phoenix, parte din CTPark Bucharest, situat pe centura Capitalei, cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 21.000 m²;
- Cea mai recentă achiziție este Chitila Logistic Park (CLP), situat în apropierea Bucureștiului, care are 45.000 m² suprafață închiriabilă și 48.000 m² teren destinat dezvoltărilor ulterioare.
“Cu siguranță că 2017 este cel mai bun an pe care l-am traversat până în prezent. Stocul de spații logistice și industriale pe care îl deținem în România a depășit 700.000 m2, am investit conform planului în CTPark Bucharest West, care este gândit să devină cel mai mare parc logistic din Europa de Est și am făcut achiziții importante în zone cheie din apropierea Bucureștiului și din România. În viitor vom continua să construim masiv, în funcție de cererile din piață și de nevoile clienților noștri, dar avem în plan și câteva dezvoltări speculative”, a declarat Ana Dumitrache, Co-Country Head al CTP Romania.
În ceea ce privește împrumuturile bancare, CTP a încheiat în 2017 acorduri cu BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), BCR, Banca Transilvania, Alpha Bank, Bancpost, obținând împrumuturi în valoare de circa 117 milioane de euro. Indicatorul loan-to-value (LTV) corespunzător CTP România, care reprezintă raportul dintre valoarea creditelor şi cea a garanţiilor constituite de un investitor, se situează în acest moment la 65%.
Pentru anul 2018 este prevăzută construirea a aproximativ 200.000 m2 în CTPark Bucharest West și circa 290.000 m2 în localități ca: Pitești, Cluj, Turda, Chitila.