CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, își continuă expansiunea la nivel național și investește circa 18 milioane de euro în achiziționarea a două parcuri logistice, în orasele Ineu și Salonta, de la compania slovacă IPEC Group. Cele două proprietăți totalizează 119.000 m² de teren și 37.000 m² suprafață închiriabilă. Aceste noi parcuri logistice ale CTP au o poziționare strategică în partea de vest a țării: Ineu este situat în județul Arad, unul dintre centrele industriale importante din zonă și nod de transport, iar Salonta, în județul Bihor, foarte aproape de granița cu Ungaria. Cele două proprietăți vor constitui baza pentru două noi parcuri din portofoliul companiei, CTPark Ineu și CTPark Salonta, și fac parte din strategia pe termen lung a companiei de creștere și de consolidare a poziției sale ca proprietarul cu cea mai mare suprafață logistică și industrială la nivel național.
CTPark Ineu este situat în partea de sud-vest a orașului Ineu, la 2,5 km de centrul orașului și este amplasat pe un teren de 56.000 m². Parcul are 23.000 m² suprafață construită cu destinația de producție și birouri. CTPark Ineu constă dintr-un depozit complet închiriat companiei Delphi Packard, care are la Ineu o fabrică de componente auto. Ineu este un oraș situat în partea de vest a țării, în județul Arad, are aproximativ 9.500 de locuitori și un procentaj al populației active peste media națională. Are o suprafață de 116 km², iar cele mai dezvoltate sectoare economice sunt: industria, agricultura, comerțul și serviciile. Principalele activități economice sunt: industria textilă, industria electrică și electronică, cablajele auto pentru autoturisme, serviciile comerciale, serviciile financiar-bancare și asigurările. Ineu beneficiază de conexiuni rutiere directe cu trei mari orașe importante din zonă: Arad (situat la 57 km distanță), Oradea (92 km) și Deva (143 km).
CTPark Salonta se află la periferia orașului, în partea de sud-vest, și la 2,5 km de centru. Parcul beneficiază de un teren cu o suprafață totală de 63.000 m², o suprafață închiriabilă de 14.000 m² la care se vor adăuga încă 30.000 m², conform planurilor de dezvoltare ulterioare. Parcul are la acest moment două depozite ocupate în proporție de 97% de producătorul francez de componente auto Inteva. Salonta este situată în extremitatea vestică a țării, în județul Bihor, la 14 km de granița cu Ungaria. Orașul se întinde pe 170 km² și are aproximativ 18.000 locuitori, fiind al doilea oraș ca mărime din Bihor după Oradea, reședința de județ, situată la 39 km distanță pe Drumul European E671. Economia orașului a cunoscut o dezvoltare accelerată începând cu anii 2000, odată cu investițiile străine în micile fabrici și facilități de asamblare. Construcțiile de mașini și componente auto, industria alimentară și producția de îmbrăcăminte sunt segmentele cu cea mai amplă dezvoltare în Salonta. În anul 2008, Inteva Products LLC, companie internațională producătoare de componente auto (cabluri, încuietori de uși, macarale pentru geamuri și panouri de ușă integrate), a început producția la fabrica sa din Salonta și, datorită succesului înregistrat, a decis să deschidă o facilitate și în Oradea, în anul 2016.
„Achiziția parcurilor logistice din Ineu și Salonta face parte din strategia noastră de dezvoltare națională a afacerii și de acoperire a tuturor zonelor strategice din România. Un alt criteriu pentru care am ales aceste proprietăți a fost existența unor contracte de închiriere pe termen lung cu două companii importante: Delphi Packard și Inteva. Ne-am propus să fim prezenți în toate regiunile din țară unde infrastructura este suficient de bine dezvoltată pentru clienții noștri și pentru afacerile lor. Cererea pentru spații industriale de clasă A e într-o creștere rapidă, iar chiriașii au început să înțeleagă care sunt avantajele închirierii de spații construite la cele mai înalte standarde de calitate. De aceea consider că acesta este momentul optim pentru accelerarea ritmului nostru de creștere, prin cumpărarea de proprietăți și prin dezvoltarea de noi facilități”, a explicat Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.
Depozitele din Ineu și Salonta au fost construite respectându-se specificații stricte, iar CTP va asigura pe viitor cele mai bune servicii de întreținere în beneficiul chiriașilor săi. Printre cele mai importante caracteristici ale depozitelor se numără: podele cu o capacitate mare de încărcare – 3 tone/ m², în ambele parcuri; înălțimea utilă a halelor este de 7,5 m în CTPark Ineu și de 10 m în CTPark Salonta; luminatoarele ocupă 10% din suprafața tavanului.
În afară de achizițiile din Ineu și Salonta, planurile de dezvoltare ale CTP în vestul țării includ mai multe orașe: Timișoara, Cluj-Napoca, Turda și Deva.
“Vom continua extinderea în vestul țării, datorită faptului că această zonă înregistrează unul dintre cele mai ridicate niveluri ale cererii de închiriere pentru spații industriale și logistice din România. Printre avantajele pe care le are această regiune se numără: apropierea de granița vestică, lucrările de îmbunătățire a infrastructurii care s-au făcut în ultimii ani, precum și creșterea numărului de companii proaspăt intrate pe piața zonală, din domenii ca electronică, IT, componente auto și FMCG și care caută spații de depozitare”, a adăugat Ana Dumitrache.
În prezent, CTP deține parcuri industriale și logistice în 10 orașe din România, dintre care 7 sunt situate în vestul țării: Arad, Cluj-Napoca, Turda, Deva, Timișoara, Ineu și Salonta. Astfel, cele două noi parcuri achiziționate consolidează poziția CTP, ca proprietarul cu cel mai mare portofoliu de spații industriale și logistice de pe cuprinsul României.