Parlamentul danez a aprobat o lege care interzice camionagiilor să staționeze în parcări mai mult de 25 de ore, informeza trans.info.
Noua lege va intra în vigoare la 1 iulie 2018 și va descuraja “nomadismul”, după cum afirmă oficialii danezi, legea vizând atât parcările publice cât și pe cele private (aferente motelurilor, etc).
Ma bucur că am găsit un mod de a combate nomadismul, ținând cont de problemele actuale cu care se confruntă industria transporturilor la nivel internațional” a declarat Ole Birk Olesen, Ministrul Transporturilor din Danemarca.
Conform lui Olesen, nu este obligația statului danez sa asigure condiții de cazare șoferilor de camion “pentru a le face șederea cat mai confortabila”.
Deși textul legii stipulează interzicerea staționării pe perioade mai lungi de 25 de ore, practic putem considera că aceasta este o măsură care, în ultima instanță, va duce la interzicerea odihnei săptămânale în cabină.
Deloc surprinzător, transportatorii danezi nu sunt de acord cu noile măsuri.
Noile reglementari nu respectă realitățile din transportul internațional și practic vor duce la o reducere a numărului de transporturi din/spre Danemarca” a declarat Michael Svane, reprezentant al Dansk Industri Association (danskindustri.dk)
SURSA: Trans.INFO