Dispozitivele de bord DKV vor fi acceptate în curând pe autostrăzile italiene  

Autostrade per l’Italia S.p.A., operatorul marii rețele de autostrăzi din Italia, a semnat un contract pentru decontarea digitală a taxei drum cu DKV BOX ITALIA pentru camioane de peste 3,5 tone. Cu o rețea de drumuri cu o lungime de peste 3,000 km, Autostrade per l Italia administrează mai mult de jumătate din autostrăzile cu taxă de drum din Italia. Semnarea contractului permite confirmarea DKV Euro Service de către Asociația Italiană de Administratori de Autostrăzi și Tuneluri (AISCAT) ca furnizor certificat de servicii de taxe de drum. În viitorul apropiat va fi aprobat și DKV BOX EUROPE.

„Aceasta este un moment important din istoria companiei noastre”, spune Jérôme Lejeune, Managing Director Toll la DKV Euro Service. „Ne bucurăm foarte mult că mulțumită Autostrade per l Italia am făcut un prim pas incredibil de important pentru a le putea oferi clienților noștri un dispozitiv de bord propriu în vederea decontării taxei de drum italiene pentru autocamioane peste 3,5 tone.” Roberto Tomasi, CEO al Autostrade per l’Italia, adaugă: „DKV Euro Service este un partener strategic important pentru dezvoltarea serviciilor digitale în rețeaua noastră, pe care le administrăm prin promovarea concurenței dintre cei mai buni participanți de pe piață. Ne bucurăm că vom avea o colaborare de succes“. Stațiile în cauză pentru taxa de drum au fost echipate special în acest scop cu software-ul și hardware-ul necesar. Marcajele speciale pentru taxa de drum îi indică șoferului pe care bandă poate fi folosit DKV BOX ITALIA.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings