După doi ani de construcție și proceduri legale, Terminalul este acum funcțional, menit să ajute companiile care efectueaza importuri/exporturi către Turcia, fiind totodată un hub pentru alte destinații, precum Orientul Mijlociu.
Investiția inițială s-a ridicat la valoarea de 40 de milioane €. Marți, 3 Octombrie, primele vehicule au ajuns deja in port, cu ocazia realizării primului export, iar prima călătorie Ro-Ro a început miercuri, pe 4 Octombrie. Nava Ro-Ro, QEZBAN, ce aparține de Alternative Transport, a pornit deja către Trieste, Italia. Ceremonia oficială de inaugurare a Terminalului Ro-Ro Yalova va avea loc în zilele următoare.
Materialele cancerigene vor fi testate în laboratoarele din Terminalul Yalova, deschizând calea către exportul de textile și produse din piele, încălțăminte, produse staționare și jucării. Departamentul care va analiza produsele alimentare pentru import și export va deveni operațional până la finalul acestui an. Începând cu luna Noiembrie, vehiculele prin care se vor efectua exporturi vor utiliza stațiile de benzină fără a plăti taxa specială de consum.
Terminalul Ro-Ro Yalova va ține departe de traficul din Istanbul peste 100,000 de remorci, punând, astfel, capăt densității traficului din Haydarpașa și, totodată, va ușura traficul în direcția Harem- Üsküdar, pe partea anatoliană. Terminalul va determina înlăturarea ineficiențelor operaționale cauzate de timpul pierdut în traficul urban. Până acum, Ekol și-a desfășurat toate operațiunile externe din Portul Haydarpașa. Din acest moment, însă, operațiunile vor fi continuate din Terminalul Ro-Ro Yalova.
Cu ocazia finalizării celui mai modern terminal din Turcia și Europa, Terminalul Ro-Ro Yalova, Ahmet Musul, Chairman Ekol, a declarat: “Această investiție a fost realizată în zona cea mai relevantă din punct de vedere logistic din Turcia și va sprijini eforturile tuturor exportatorilor noștri, în special din Industria Auto. Toate investițiile noastre au contribuit atât la dezvoltarea companiei noastre, cât și la dezvoltarea întregii industrii. Acest lucru ne ajută să furnizăm soluții din ce în ce mai bune, bazate pe calitate și profit. Ca o companie lider și model de urmat în rândul competitorilor noștri din Turcia și nu numai, ne continuăm drumul cu determinare, la viteză maximă.”
Terminalul Ro-Ro Yalova va îmbunătăți eficiența operațiunilor, ajutând producătorii, dar și transportatorii să economisească timp și resurse financiare. Totodată, va contribui semnificativ la protecția mediului. Reducând timpul de transport pe cale rutieră, vom economisi 1.5 milioane de litri de combustibil și 4 milioane de kilometri de drum rutier, vom reduce emisiile de dioxid de carbon cu până la 3.7 milioane de kilograme și deșeurile periculoase cu până la 12,000 de kilograme.