Ford prezintă noul și atrăgătorul B-MAX Colour Edition; B-MAX va avea un motor EcoBoost de 1 litru mai puternic și 140 CP

Noul și atrăgătorul Ford B-MAX Colour Edition oferă un design exterior deosebit și detalii de interior personalizate.

Disponibil clienților din Europa de la începutul acestui an în 10 culori de caroserie combinate cu plafonul și carcasele oglinzilor vopsite negru contrastant, B-MAX Colour Edition dispune și de jante unice din aliaj de 16 inch, împreună cu o grilă frontală neagră strălucitoare, scuturi de protecție față și spate negre, geamuri spate fumurii și un spoiler spate mare pe hayonul superior.

Specificațiile interioare includ sistemul de conectivitate Ford SYNC activat vocal cu ecran color de 4.2 inch și sistem de navigație opțional, sistem de aer condiționat manual și alte pachete opționale

„Noul B-MAX Colour Edition arată că stilul și caracterul practic pot merge mână în mână”, a declarat Roelant de Waard, vicepreședinte, Marketing, Vânzări și Service, Ford Europa. „Design- ul extrem de atrăgător și funcțiile sofisticate precum sistemul de conectivitate vocal SYNC și sistemul Ford Easy Access Door System fac ca B-MAX să fie unul din cele mai avansate și inovatoare autoturisme de mici dimensiuni din Europa”.

Începând cu primăvara anului 2016, B-MAX va avea și o versiune puternică și eficientă de 140 CP a motorului Ford pe benzină premiat EcoBoost de 1 litru. Echipat cu sistemul Auto-Start-Stop ca standard, motorul oferă o accelerație de la 0 la 100 km/oră (62 mph) în 10,4 secunde cu emisii de CO2 de 116 g/km și un consum de combustibil de 5,0 l/100 km (56,5 mpg).*

Sistemul Ford Easy Access Door System oferă acces neegalat la B-MAX pentru pasageri și bagaj prin uși față cu balamale și uși spate glisante – cu stâlpi integrați. În 2012 B-MAX a primit punctaj maxim de 5 stele Euro NCAP și oferă tehnologii avansate care includ Active City Stop – care oferă asistență șoferilor scanând carosabilul din fața autoturismului și aplicând automat frânele pentru a reduce impactul coliziunilor sau a le evita cu totul, precum și sistemul MyKey, oferit exclusiv de Ford, care permite părinților să aplice anumite restricții asupra tinerilor șoferi pentru a promova șofatul mai sigur.




Lasă un răspuns

Privacy Policy Settings