GIC a finalizat acordul de achiziție a P3, în valoare de 2,4 miliarde de euro

GIC, fondul suveran al statului Singapore, a finalizat procesul de achiziție de la TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge a P3, unul dintre cei mai mari proprietari, dezvoltatori și administratori de active logistice la nivel pan-european. Acordul, care foto_ian-worboys_ceo-p3evaluează compania la 2,4 miliarde de euro, a fost anunțat pentru prima dată în luna noiembrie 2016, dar perfectarea sa a fost făcută după ce a primit toate aprobările organismelor de reglementare europene. Este una dintre cele mai mari tranzacții efectuate în 2016 pe piața imobiliară europeană.

Cu sprijinul noului său acționar și a pachetului de refinanțare pe termen lung în valoare de 1,4 miliarde de euro, contractat în octombrie 2016, P3 este gata să pună în aplicare noile planuri de expansiune care includ continuarea dezvoltării pe portofoliul de terenuri existent a peste 1,4 milioane m2 de spaţii logistice, dar și achiziția de noi terenuri în cele nouă țări europene în care este deja prezent, precum și intrarea pe piețele imobiliare din alte țări.

„În ultimii ani ne-am extins semnificativ în afara piețelor noastre principale, pentru a deveni unul dintre cei mai mari și complet integrați dezvoltatori și investitori pe piața de spații logistice. Suntem cu toții foarte încântați acum să fim parteneri cu unul dintre cele mai mari fonduri suverane de investiții și ne dorim să trecem cât mai repede la următoarea fază a strategiei noastre de creștere”, a declarat Ian Worboys, CEO al P3.

„Strategia de investiție pe termen lung a GIC este similară viziunii noastre. Fondul a confirmat deja sprijinul pentru strategia P3 ca specialist în proprietăți logistice cu un puternic accent pe serviciile oferite clienților, ca proprietar pe termen lung de spații logistice și care nu a vândut niciodată o clădire din portofoliul său, și ca dezvoltator al unor active de înaltă calitate care respectă criteriile de protecție a mediului”, a adăugat Ian Worboys.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings