Kögel Telematics furnizează date către toate portalurile telematice uzuale

Ceea ce alții sărbătoresc drept etape importante în dezvoltare, pentru Kögel sunt soluții la ordinea zilei. Sistemul de telematică propriu, Kögel Telematics, este prevăzut încă din 2018 cu interfețe deschise cu toate portalurile telematice uzuale.

De exemplu, operatorii parcurilor auto mixte de semiremorci beneficiază de acces facil la toate datele telematice privind flota, mulțumită interfețelor deschise ale Kögel Telematics – indiferent de portalul telematic preferat. „Cu această soluție pragmatică, demonstrăm încă o dată că clientul și nevoile sale individuale sunt pe primul loc la Kögel”, explică Josef Warmeling, director general la departamentul de vânzări în Europa de Nord și de Vest, Finance – Fullservice – Telematică și Autovehicule de ocazie la Kögel. „Doar interfețele standardizate și deschise, precum și compatibilitatea cu sistemele terților garantează o gestionare eficientă a flotei”. Astfel, Kögel își respectă în totalitate principiul „Because we care”.

Acces în timp real la numeroase date de la semiremorcă

Kögel Telematics, sistemul telematic propriu pentru semiremorci al Kögel, este un sistem proiectat special pentru semiremorcile Kögel. Sistemul telematic pentru semiremorcile Kögel este un sistem rentabil, de ultimă oră și fiabil care furnizează acces în timp real la datele privind sistemul EBS, localizare, răcire, anvelope și remorci. Mulțumită bazei de date Kögel Telematics Connectivity, toate datele înregistrate pot fi afișate în portalul web Kögel Telematics clar și explicit, precum și în alte sisteme de gestionare a flotei. În plus, datele pot fi importate în timp real în procese existente precum și într-o largă varietate de sisteme software. Aceste date pot fi evaluate în funcție de necesități prin intermediul portalului web Kögel Telematics și tuturor sistemelor uzuale.

În plus, este posibilă setarea unor alarme în portalul web Kögel Telematics, care să altereze transportatorul, atelierul sau gestionarul flotei prin SMS sau e-mail, după caz, cu privire la abaterile definite de la parametrii setați – fie că este vorba despre o abatere a vehiculului de la rută (geofencing) sau, de exemplu, o abatere de la temperatura de referință.

Kögel Telematics este disponibil pentru toate tipurile de vehicule Kögel

Kögel Telematics este disponibil pentru toate vehiculele din portofoliul de produse Kögel. Pachetele telematice și posibilitățile datelor transferabile, dotările hardware opționale și prețurile pot varia în funcție de tipul semiremorcii. Kögel Telematics este disponibil și ca soluție de modernizare.




Lasă un răspuns

Privacy Policy Settings