Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până în jurul orei 16:00, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța, pe sensul de mers către litoral, între kilometrii 40 și 41, se execută lucrări de întreţinere în zona mediană, circulaţia pe banda a doua fiind restricționată. De asemenea, între kilometrii 50 şi 51, pe prima bandă, în ambele sensuri, se desfăşoară lucrări de reparaţii, traficul fiind deviat a doua pe bandă.
Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze prudent în zonele de lucru şi să le permită partenerilor de drum să efectueze în siguranţă manevra de schimbare a benzii de circulaţie.