Pachetul Mobilitate 1 este la un pas de intrarea în trialog

Pachetul Mobilitate 1 este la un pas de intrarea în trialog:  UNTRR consideră că un eventual comisar european al României pe transporturi ar putea să scoată din actualul set legislativ cele mai defavorabile prevederi pentru transportatorii rutieri români

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR consideră extrem de nefavorabil votul din cadrul Comisiei de Transport și Turism a Parlamentului European (TRAN), prin care s-a decis ca cele mai importante 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1 să nu fie transmise înapoi la Comisia Europeană, pentru începerea de la zero a unui nou proces legislativ.

Eurodeputații membri TRAN au decis în data de 19.09.2019, într-o reuniune extraordinară la Strasbourg, menținerea celor 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1 din legislatura precedentă și continuarea procesului legislativ european.

UNTRR apreciază implicarea eurodeputaților români prezenți la ședința TRAN, care au votat în favoarea transportatorilor rutieri români, ca cele 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1 să fie transmise înapoi la Comisia Europeană.

Decizia din data de 19.09.2019 deschide calea pentru un vot final în TRAN marți, 24 septembrie 2019 privind startul negocierilor interinstituționale cu Consiliul și începerea oficială a trialogului.

UNTRR își exprimă încrederea că un eventual comisar european al României pe transporturi va reuși să scoată din actualul set legislativ  cele mai defavorabile prevederi pentru transportatorii rutieri români, precum întoarcerea obligatorie acasă a vehiculelor, restricționarea cabotajului și a accesului la piața europeană de transport rutier de marfă, aplicarea detașării la transportul rutier, întoarcerea obligatorie a șoferilor acasă și interzicerea perioadei de repaus săptămânal normal a șoferilor profesioniști în cabina camionului, în condițiile lipsei acute de spații de parcare sigure și securizate la nivel european.

Totodată, în reuniunea TRAN din data de 19.09.2019 s-a anunțat schimbarea coordonatorului grupului S&D în cadrul TRAN. Eurodeputatul Ismail ERTUG (S&D, Germania), coordonator al grupului S&D în TRAN a fost înlocuit de Eurodeputatul Johan DANIELSSON (S&D, Suedia). Precizăm că Eurodeputatul Ertug a fost ales Vicepreședinte al Grupului Alianței Progresiste a Social Democraților, deși acesta a fost contestat în interiorul grupării S&D privind consultarea referitoare la întorcerea Pachetului Mobilitate 1 la Comisia Europeană, respectiv inițierea trialogului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings