Producătorii europeni de camioane vor primi, probabil, de la departamentul antitrust al Comisiei Europene, cea mai mare amendă din istoria Uniunii Europene pentru stabilirea preţurilor în cadrul unor înţelegeri de tip cartel.
CE ar putea decide în privinţa amenzii în următoarele săptămâni, iar cuantumul amenzii ar putea depăşi recordul precedent de 1,4 miliarde de euro. Comisia efectuează o investigaţie a înţelegerilor ilegale privind preţurile şi a înţelegerilor de întârziere a instalării de echipamente noi pentru controlarea emisiilor încă de la sfârşitul anilor ’90.
Cartelul producătorilor de frunte, cum ar fi Daimler, Volvo, Renault, DAF, Iveco, MAN şi Scania, conform normelor UE, ar putea primi o amendă de până la zece procente din vânzările la nivel mondial.
SURSA:eurowag.com