Scania a câștigat încă o dată prestigiosul premiu “International Truck of the Year”. Motivația juriului a inclus printre altele comfortul șoferului, aspecte legate de siguranță, impactul pozitiv asupra economiei totale a transportatorilor precum și multe altele.
”Premiul reprezintă recunoașterea excelenței inginerilor noștri de către întreaga industrie, dar în fapt este o recunoaștere a întregii organizații Scania” – Henrik Henriksson, Scania’s President and CEO
”Țelul nostru este, ca întotdeauna, să ne ridicăm la așteptările și nevoile clienților noștri, iar motivația jurului este o confirmare clară că am ales abordarea corectă în Noua Generție Scania”
Juriul, format astăzi din 25 de jurnaliști prestigioși din presa Europeană de transport, este condus de, cunoscutul jurnalist din industria auto, Gianenrico Griffini care a notat următoarele:
”Prin noua generație, Scania a lansat un camion care reprezintă vârful de lance în oferta pentru segmentul de vehicule comerciale grele, capabil să satisfacă orice nevoi, nu doar cele din ziua de azi ci și cele de mâine”.
Juriul ItoY a subliniat deasemenea importanța ofertei de servicii personalizate Scania, fapt posibil datorită celor peste 200.000 de camioane conectate Scania, care se află deja pe drumuri.
Pe lângă confortul exceptional și spațiul generos, de neegalat, noua cabină S poate fi dotată cu airbag-uri laterale de tip cortină, opțiune introdusă in premieră mondială de Scania.
”Noua Generație Scania, ce urmează a fi premiată, a fost dezvoltată de 3.500 de ingineri din Södertälje, alături de mulți alți angajați Scania precum și în strâns dialog cu clienții noștri”.
”Premiul dovedește încă o dată că Suedia este în avangarda națiunilor industriale fiind un adevărat concurent pentru orice altă piață din lume” – Henrik Henriksson, Scania’s President and CEO.