Sfaturi pentru alegerea frigiderului portabil

Dacă ești șofer ocazional sau conduci cu regularitate, știi cât este de important să ai ceva mâncare la îndemână. Desigur, te poți opri la restaurante sau benzinării, dar chiar vrei să cheltui atâția bani tot timpul, sau să aștepți și să cauți localuri cu stomacul gol, când poți să ai toate alimentele de care ai nevoie lângă tine? Să nu mai vorbim de meniurile nesănătoase pe care le alegem de multe ori, nerăbdători să punem mâna pe ceva. Soluția o reprezintă frigiderele auto, disponibile în toate mărimile, formele și la prețuri pentru toate bugetele. Și acum vine marea întrebare: cum să aleg un frigider? Pentru a te ajuta în luarea deciziei, am făcut niște căutări, ca să ai o idee mai clară asupra factorilor care pot influența alegerea produsului perfect.

Când vrei să alegi un frigider portabil, cele mai importante caracteristici, după care trebuie să te ghidezi, sunt următoarele:

  • Consum
  • Capacitate de depozitare
  • Alimentare
  • Mărime/formă
  • Instalare

Întotdeauna ia decizii pe baza nevoilor tale. Nu are rost să cumperi ceva de dimensiuni mari, când  faci traseuri scurte și probabil o ladă frigorifică mică ți-ar fi de ajuns, dar dacă petreci zile întregi pe drum o să ai nevoie de un frigider cu capacitate de răcire ridicată și spațiu de depozitare mai mare.

Pentru călătorii scurte, e mai practic să ai o ladă frigorifică electrică, care e mai ușor de transportat și nici capacitatea redusă de depozitare nu este o piedică.

Un factor peste care se trece cu ușurință la achiziționarea unui sistem frigorific este modul de răcire. Acestea pot funcționa cu compresor sau răcire termoelectrică. De ce este important acest lucru? Uite câteva diferențe între cele două:

  1. Frigiderele cu compresor:
  • au tendința de a fi mai mari și mai voluminoase ,
  • ele produc o temperatură mai consistentă,
  • temperatura lor poate fi controlată și astfel este mai precisă
  • unele modele au și funcția de congelare a alimentelor cu temperaturi până -18 grade.

 

  1. Frigiderele termoelectrice:
  • sunt mai eficiente din punct de vedere energetic,
  • au dimensiuni și greutate redusă,
  • nu vor consuma bateria la fel de mult, ca cele cu compresor,
  • dezavantajul mare este că funcționează la temperatura mediului ambiant. Asta înseamnă, că în climat mai cald nu vor funcționa la fel de bine și pot avea probleme cu menținerea alimentelor și băuturilor răcoroase.

O altă întrebare pe care o pui când ești pe cale să faci o alegere, este următoarea: în ce fel se alimentează frigiderul?

Este o idee grozavă de a avea o ladă frigorifică în vehicul care îți menține băuturile și alimentele la rece. Dar temperatura de păstrare este foarte importantă, deorece bacteriile se dezvoltă foarte repede pe alimentele ținute la temperatura camerei și o boală este ultimul lucru de care ai nevoie pe drum.

Cele mai multe frigidere se alimentează la curent continuu, în autovehicul la 12/24V, dar cu ajutorul unui transformator și la curent alternativ de 220V. Alimentarea prin bricheta mașinii este foarte convenabilă când ești în mișcare, dar cu motorul oprit, frigiderul cu cât e mai mare, cu atât mai repede descarcă bateria mașinii. Conectarea la 220V e practică dacă vrei să folosești sistemul de răcire și altundeva, de exemplu acasă, la cabană, etc.

Capacitatea de depozitare joacă un rol important, mai ales dacă faci drumuri lungi. Volumul frigiderelor portabile variază de la 10 chiar până la 130 litri.

Dacă vei folosi frigiderul doar pentru perioade scurte, ocazional, este indicat să-ți alegi unul mai mic, în care poți depozita cele mai necesare băuturi și alimente. În caz că petreci zile la rând pe traseu, probabil vei avea nevoie de un frigider cu un volum mai mare, între 15-35 litri, sau dacă ai nevoi și mai complexe, poți achiziționa și o ladă frigorifică mai încăpătoare, între 35-130 litri, cu putere de răcire cu până la -18 de grade sub temperatura ambiantă.

Caracteristica poate cea mai importantă la alegerea unui sistem de răcire este spațiul unde acesta va fi instalat. Nu are rost să cumperi ceva mare, pe care apoi nu o să ai unde să montezi. Din fericire, producătorii sunt conștienți de această problemă și oferă o varietate mare atunci când vine vorba de mărimea și forma frigiderelor pentru vehicule.

De asemenea, trebuie luat în considerare și modul în care se va deschide ușa frigiderului. Modelele care au capace rabatabile în sus ocupă mai puțin spațiu decât cele cu uși clasice, iar în cazul montării sub patul din camion, cele cu sertar sunt singurele variante posibile.

Într-un final, alegerea mai depinde și de prețul pe care îl vei plăti pentru lada frigorifică. Prețurile variază mult de la un producător la altul, dar poți să găsești modele începând cu 200 de lei. Ca și la mărime, și aici frecvența și durata folosirii te va ajuta să iei o decizie.

Ia în considerare următoarele:

  • Cât de des vei folosi frigiderul?
  • Ce cantitate de alimente vei avea nevoie să depozitezi?
  • Cât de des vei muta frigiderul din vehicul în vehicul?
  • Ce temperatură de răcire îți dorești?
  • Ai nevoie și de funcția de congelare?

Niciodată nu cumpăra primul model pe care-l vezi. Cercetează, citește opinii, familiarizează-te cu producătorii și calitatea pe care o oferă, compară cu nevoile și bugetul tău, apoi ia o decizie. Astfel n-o să ai parte de dezamăgiri și vei avea parte de o experiență plăcută și de durată de-a lungul călătoriilor.




Lasă un răspuns

Privacy Policy Settings