Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Slovenia că autoritățile locale avertizează transportatorii rutieri în legătură cu faptul că circulaţia va fi îngreunată, în perioada martie-mai 2017, pe anumite tronsoane de autostrăzi, din cauza lucrărilor de instalare a unor bariere, chiar dacă aceste lucrări se vor desfășura cu precădere pe timpul nopții.
Compania Națională de Autostrăzi din Slovenia – DARS, introduce un sistem electronic de taxare pentru autovehiculele de transport marfă. Se preconizează ca sistemul să devină operațional la începutul anului 2018.