A venit din nou acel moment al anului în care anvelopele trebuie adaptate la sezonul rece, însă se pare că nu toți șoferii sunt dornici să-și monteze anvelopele adecvate pentru mașina lor. Potrivit unui nou studiu efectuat de Nokian Tyres, un procent semnificativ din șoferii europeni spun că uneori rulează pe anvelope care nu corespund condițiilor predominante de drum și celor meteorologice. Acest studiu indică, de asemenea, faptul că șoferii din Europa Centrală tind să prefere calitatea în raport cu prețul, în alegerea anvelopelor.
Un fapt alarmant adus în atenție de studiul realizat de Nokian Tyres este acela că există tendința ca șoferii să ruleze pe anvelope necorespunzătoare, spre exemplu, anvelope de vară iarna și viceversa. Potrivit studiului, cel mai mare procent de șoferi care admit că uneori utilizează anvelope neadaptate sezonului este în Franța: 44%. Cei mai pregătiți în acest sens sunt șoferii germani – doar 23% dintre aceștia spun că uneori utilizează anvelope necorespunzătoare. Italia, Republica Cehă, Polonia și România – celelalte țări incluse în acest studiu – se plasează undeva între aceste două extreme.
Dar de ce aleg unii conducători auto să pună în pericol toți participanții la trafic utilizând anvelope neadaptate la condițiile de drum? La urma urmei, anvelopele de sezon sunt adecvate doar sezonului căruia îi sunt destinate. Explicațiile pot fi fie că șoferii nu au timp să își schimbe anvelopele, fie că nu știu când să schimbe anvelopele sau că le schimbă prea târziu. O parte dintre aceștia pur și simplu își doresc să obțină maximul posibil de kilometraj de la anvelopele cu care au echipată mașina, înainte de a le înlocui.
„Sunt surprins că există încă un număr substanțial de șoferi europeni care nu respectă caracteristicile funcționale și mai ales de siguranță ale anvelopelor și își asumă riscuri inutile rulând pe anvelope necorespunzătoare. În mod clar o anvelopă de iarnă autentică nu poate fi și o anvelopă de vară fiabilă și viceversa – o anvelopă de vară sau o anvelopă all-season nu poate oferi o rulare confortabilă și sigură pe carosabil umed, înghețat sau acoperit de zăpadă, în condiții de iarnă, precum oferă o anvelopă dedicată acestui sezon,” afirmă Martin Dražík, Product Manager, Nokian Tyres.
Întrebați ce tip de anvelope – de sezon sau all-season – utilizează cel mai des, răspunsurile conducătorilor auto au condus la rezultate care variază de la țară la țară. Potrivit studiului, anvelopele all-season sunt cele mai populare în Franța și Italia, în timp ce celelalte țări incluse în studiu preferă în mod clar anvelopele de sezon.
În ultimii ani, anvelopele all-season au câștigat în mod constant cotă de piață în Europa Centrală, însă anvelopele de sezon reprezintă în continuare cea mai frecventă alegere. În cele mai multe regiuni, este de necontestat faptul că anvelopele destinate fiecărui sezon, de vară și de iarnă, sunt cea mai bună alegere.
Cu toate acestea, într-o regiune în care vremea nu are manifestări extreme, iar conducătorul auto dorește să conducă în siguranță cu același set de anvelope pe tot parcursul anului, anvelopele all-season pot reprezenta opțiunea ideală. Spre exemplu, Nokian Weatherproof, anvelopa all-season a Nokian Tyres, oferă o rulare confortabilă în toate anotimpurile, aceasta fiind concepută pentru șoferii care necesită o opțiune sigură în caz de lapoviță sau zăpadă, dar care, de asemenea, doresc să ruleze facil și eficient din punct de vedere al consumului de combustibil pe timpul verii.
Prețul nu este considerat criteriul principal în cumpărarea anvelopelor
În decizia de achiziționare a anvelopelor, marea majoritatea a respondenților iau în considerare în primul rând calitatea, apoi prețul și în cele din urmă, dacă anvelopa aleasă este ecologică. În ceea ce privește acest aspect, rezultatele obținute în țările europene incluse în studiu sunt foarte asemănătoare, dacă nu chiar egale. Peste două treimi din respondenții din Franţa, Germania, Italia, Republica Cehă, Polonia și România spun că pentru ei calitatea joacă un rol esențial în achiziționarea de anvelope. Doar o pătrime dintre aceștia vede prețul drept cel mai important criteriu de selecție.
Vestea bună este că șoferii par să înțeleagă că, pe termen lung, o anvelopă premium va fi cel mai probabil o alegere mai ieftină și mai sigură decât un model din clasa economică, o jumătate dintre respondenți considerând anvelopele premium mai sigure. Însă deși siguranța este apreciată în principiu, aceasta nu se reflectă întotdeauna și în acțiuni.
„Înțeleg că o parte dintre clienți decid pe baza prețului atunci când cumpără anvelope de iarnă, iar puterea de cumpărarea a fiecăruia dintre noi diferă. Cu toate acestea, calitatea este elementul cheie în achiziționarea anvelopelor de iarnă. Dezvoltarea de durată și testările realizate de Nokian Tyres, cât și inovațiile și capabilitățile tehnice, garantează întotdeauna șoferilor cel mai înalt grad de siguranță și fiabilitate. O anvelopă premium de calitate este precum centura de siguranță: în marea majoritate a timpului nu îi conștientizezi utilitatea, dar în situații dificile îți poate salva viața, precum și viața celorlalți pasageri,” explică Martin Dražík.
Studiu realizat de Nokian Tyres
Datele incluse în acest raport se bazează pe un studiu efectuat anul acesta de Nokian Tyres, cel mai nordic producător de anvelope premium din lume, în colaborare cu agenția de cercetare Ipsos. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.800 de respondenți din Germania, Polonia, Republica Cehă, Italia, Franța, România și Bulgaria.