Tahograful digital – o masura de control sau un ajutor pentru transportatori?

Compania Fomco, este lider de piata in Romania pe partea de produse si servicii oferite transportatorilor.

img_20161013_141718Prezent la evenimentul TransLogistica 2016 din partea Fomco, domnul Csanad Szoverfi in calitate de Sales Manager, a avut amabilitatea de a ne acorda un scurt interviu in care am abordat printre altele si un subiect destul de interesant pentru transportatori, manipularea tahografului digital.

Compania Fomco funcţionează pe mai mulţi piloni, ca şi linii de business cele mai importante sunt reprezentate de departamentele GPS (consultanță și vânzare de sisteme de monitorizare flotă), SERVICE (atelier multimarcă de reparații camioane, remorci și semiremorci) și DISTRIBUȚIE (comerţ retail și en-gros) unde categoriile principale de produse ar fi cele obligatorii, mai exact tot ce ţine de tahografe şi limitatoare de viteză, urmeză confortul – încălzire, răcire cabină şi frigiderele portabile şi incorporabile.

Ce parteneri aveţi în ţară şi în afara ţării?

În momentul de faţă sediul central este la Cristeşti în Târgu Mureş, suntem reprezentaţi la nivel naţional de partenerii noştri care pot fi ateliere micuţe cu un singur angajat, afaceri de familie ajungând până la reprezentanțe ale marilor producători de camioane gen Scania, MAN, DAF, Iveco, etc.

Ca portofoliu de clienți avem în jur de 12-13.000 și parteneri revânzători aproximativ 300. Iar pe extern am reușit să facem un sistem de colaborare cu nişte reprezentanţi care să revândă în zona/țara lor, aici putem vorbi de 40 de clienţi, din aceştia 15 sunt clienţi mari.

Ce ne puteţi spune despre noile tehnologii în ceea ce priveşte tahograful şi cum vor fi ele primite de către transportatori?

Tot ce înseamnă dezvoltare în această privinţă vine în sprijinul transportatorilor, se va fluidiza în primul rând traficul şi nu se vor mai opri camioanele pentru control doar că au numere de înmatriculare din estul Europei. Practic noile tahografe inteligente vor permite o descărcare a datelor de la distanţă ceva în genul aparatului RADAR care înregistrează viteza de deplasare a unui autovehicul. Aceste tehnologii nu vor fi publice, se va cunoaşte doar modul de funcţionare al acestora nu şi ce se întâmplă în spate. Practic se descarcă nişte informaţii care se vor evalua pe loc astfel încât controlorul de trafic poate să decidă dacă îl opreşte pentru o analiză mai amănunţită sau îl lasa să îşi continue drumul. Ideea în general este că aceste tahografe să conţină mult mai multe elemente de securitate astfel încât să fie mult mai greu de a manipulat aparatul tahograf şi cum spuneam mai devreme de a fluidiza traficul.

img_20161013_141744

Ce înseamnă manipularea tahografului şi la ce riscuri se supun cei care fac acest lucru?

Consecinţele manipulării tahografului sunt foarte grave, aici trebuie să arătăm acele nebunii dacă le pot spune aşa, fără să jignesc pe nimeni consider că este şi un pic de inconştienţă la acei oameni care aleg să facă asta. Înţeleg că este o cursă nebună acum de preţuri, de prezenţa pe piaţă, de a acapara cât mai mult posibil dar riscul este imens. Nu numai datorită amenzilor foarte mari dar acest lucru poate duce la pierderea de vieţi, la distrugerea unor familii, aici trebuie să fie conştienţi cei care recurg la acest mod de a face comerţ.

Manipularea tahografului înseamnă scoaterea temporară din uz a anumitor funcții importante ale acestuia: înregistrarea activitaţii conducătorului auto, a limitatorului de viteză. Manipulările se fac pentru a avea mai multă disponibilitate (adică mai mult timp pentru a efectua activitatea de conducere), însă astfel conducătorii auto nu își efectuează perioada de repaus, sau conduc un autovehicul comercial încărcat cu tone de marfă fără limitator de viteză, dupa cum bine stim oboseala și viteza reprezinta un factor important în cele mai multe accidente rutiere.

Ce soluţii oferiţi transportatorilor ca aceste manipulări să nu mai existe?

Sunt anumite părţi în regulament care chiar îi ajută, faţă de vechile sisteme de tahograf care înregistrau într-un anumit mod toate activităţile, din anul 2012 regula de 1 minut este chiar de un real ajutor pentru şoferi. Ce se întâmplă? Se va înregistra în tahograf activitatea majoritară din minutul calendaristic, dacă eu conduc 29 de secunde şi 31 de secunde sunt în pauză acel minut se înregistrează ca şi pauză. Sunt şi produse care îi ajută, fiind conectate la tahograf citesc exact ce anume şi ce activitate desfăşoară conducătorul auto. Din statisticile efectuate de noi o firmă de distribuţie poate economisi chiar 70 de minute pe zi folosind un astfel de tahograf şi cu un aparat care să-l ajute, să ştie exact când poate să mute maşina fără să-şi întrerupă perioada de repaus. Într-adevăr nu este foarte etic să pui tahograful pe odihnă când tu nu faci acest lucru, de exemplu când staţionezi într-o parcare aşteptând să descarci, dar legea îţi permite acest lucru şi nimeni nu te poate amenda pentru asta.

Red Banner Descarcarea tahografelor

Transportatorii şi şoferii sunt conştienţi de rolul tahografului şi cum îi poate ajuta, sau pentru ei reprezintă doar o metodă de control?

Încercam să atingem aceste informaţii foarte importante şi să-i învăţăm ori direct, ori cu ajutorul partenerilor noştri, cu ajutorul publicaţiilor online de specialitate, dar din păcate trebuie să vă spun că peste jumătate din transportatori consideră că tahograful  este un rău necesar care trebuie să-l am dar nu ştiu la ce îi ajută. Recent s-a făcut o razie în Germania şi s-a constatat că 35% din maşinile oprite aveau manipulări grave ale tahografului şi 65% aveau ceva în neregulă la sistemul tahograf. Este incredibil, nu ne venea să credem acest lucru dar asta este adevărul. Urmează să se facă unele modificări, în viitorul apropiat, prin care controlorii de trafic să depisteze mult mai uşor aceste nereguli.

Nu vreau să fiu rău, sau să jignesc pe cineva, dar să fi puternic pe piaţă nu înseamnă să şti să furi sau să oferi un preţ mai mic, important este să oferi un serviciu de calitate, să ai aparatura şi maşini curate, noi, cu mentenanţa la zi. Eu cred că aceste norme noi ce vor intra în vigoare în 2019 ne vor ajuta să ne schimbăm mentalitatea dar deja în viitorul apropiat şi chiar în prezent simţim că accentul nu se mai pune atât de mult pe preţul acordat, pentru că riscul se ştie deja, de la amenzi incredibil de mari, la sechestrări de maşini şi chiar luni şi ani de închisoare.

Tahograful îi poate ajuta pe şoferi, pe transportatori şi de aceea încercăm în mod continuu să repoziționăm acest produs, pentru că altfel nu putem să schimbăm mentalitatea clienţilor noştri. De fapt cele mai noi tahografe din gama pe care noi o comercializam Stoneridge SE 5000, au deja un sistem care comunică cu bordul autovehicului şi pe maşinile construite după anul 2014 îi apare afişat pe bord câte minute mai are voie să conducă, care este următoare activitate recomandată, când trebuie să facă pauză săptămânală, când trebuie să facă pauză de odihnă. Sunt atâtea informaţii care îi sunt furnizate şoferului, ajutându-l şi permiţându-i în acelaşi timp să se concentreze doar pe condus.  De asemnea s-au dezvoltat sisteme telematice care au în componenta lor şi un element care extrage datele din tahograf şi le trimite automat către o adresă de e-mail pentru a putea fi arhivate de către client, informaţii descărcate din memoria cardului conducătorului auto sau din memoria tahografului digital, informații care sunt cerute de lege.

Ca un tahograf să funcţioneze în parametrii, la cât timp ar trebui să se facă mentenanţa acestuia?

Ceea ce spune legea, odată la doi ani dacă se face verificarea este foarte bine, în rest orice mesaj de eroare care îţi apare pe tahograf ai la dispoziţie 7 zile pentru a te deplasa la un atelier omologat pentru remedierea acesteia. Intr-adevar în garanţie este foarte simplu, tahografele digitale nu se repara se schimbă pe loc. Noi am adoptat o politică internă şi schimbăm pe loc tahograful digital, după o inspecţie amănunţită, fără să mai aşteptăm acordul producătorului în acest sens, dar aici vorbim doar de tahografele comercializate de noi din gama Stoneridge.

Ce noutăţi aveţi pe partea de descărcare a datelor din tahograful digital?

Putem oferii transportatorilor o soluţie nouă de descărcare automată de la distanţă a datelor din tahograful digital conform unui scadenţar, prin montarea unor dispozitive speciale. După cum ştiţi datele din tahograf, conform legii se descarcă o dată la 90 de zile iar cele de pe cardul şoferului la 28 de zile. Am dezvoltat această soluţie după ce am constatat cu stupoare că sunt transportatori care nu şi-au descărcat datele din tahohraful digital din anul 2006, incredibil. În acest mod fiecare transportator îşi poate descărca şi arhiva datele iar în cazul unui control să poată pună la dispoziţia organelor abilitate documenetele necesare.

Ce produse oferiţi pentru confortul şoferilor?

Având în vedere că pentru şoferi cabină este casa lor practic pe toată perioada când sunt în cursă, noi putem oferii cam tot ceea ce este necesar de la încălzitor, aer condiţionat, frigider, cafetiera, fierbatoare, aspirator, cam tot confortul ce ai acasă în apartament sau casă.

Un pachet cu aer condiţionat care poate fi folosit în staţionare, un încălzitor staționar de cabină şi un frigider de o dimensiune normală, costă la pachet în jur de 2500 euro fără TVA cu montajul inclus.

Care este gamă de accesorii pe care o comercializaţi?

Accesorii pentru siguranţă, chingi, elemente reflectorizante, marcaje laterale, lămpi de poziţie în faţă şi stopuri în partea din spate, indicatore pentru tipul de transport, extinctoare, truse sanitare, chituri ADR și multe altele, lista lor completă le găsiți pe site-ul nostru www.fomco.ro.

Cum se poziţionează Grupul Fomco pe piaţa din România?

Suntem mândrii de ceea ce facem, ştim că suntem apreciaţi, ştim că nu suntem cei mai ieftini din piaţă dar nu asta contează, încercam să devenim un furnizor unic pentru toate produsele de care are nevoie un transportator şi din acest punct de vedere eu cred că suntem numărul 1 pe piaţa din România.

Vorbind aici de toate produsele şi serviciile pe care firma noastră le oferă transportatorilor, din acest motiv spun că suntem cei mai buni de pe piaţă.

Cum se prezintă anul 2016 pentru Fomco?

La nivel de grup a fost un an foarte bun şi încă nu s-a terminat. Monitorizăm rezultatele lunar și bineînţeles le comparăm cu target-ul trimestrial. Pe primul semestru la nivel de grup avem o creştere de peste 30% a profitabilităţii, cât ține de partea de comerț produse avem o creştere a profitului pe primul semestru cu 20% față de anul precedent. Sunt foarte mândru de acest rezultat iar în semestrul III am reuşit să avem rezultate mai bune faţă de anul precedent, deşi a fost o vară puţin mai slabă decât ne aşteptam. Cifrele arată bine, piaţa se mişca un pic mai bine decât anii trecuţi si noi suntem foarte optimişti. Nu ne vom opri aici și chiar investim şi mai mult să ajungem și să rămânem acolo unde ne-am dorit.

Credeţi că piaţa din ţara noastră s-a maturizat?

În general oamenii încearcă să se miște în această direcție și chiar dacă nu le iese, vor să schimbe ceva, dar din păcate mentalitatea a rămas în urmă cu câteva zeci de ani în această privinţă comparativ cu modernizarea tehnologiei. Cu toate că trăim într-o lume de consum şi ne aliniem foarte repede la tot ce înseamnă occident din păcate cu mentalitatea şi cu dorinţa de a ne dezvolta şi de a ne îndemna un pic să învăţăm alte lucruri mai bune cu asta merge mai greu.

Cum credeţi că va fi anul viitor pentru Grupul Fomco?

Toată lumea vrea să crească, pentru că unde nu există creștere este o scădere sau stagnare. Acestea din urmă arată că ceva nu este în regulă și e doar o chestiune de timp până apar problemele grave. Momentan bugetul pentru anul viitor nu este stabilit încă dar preconizez o creştere cu cel puțin 5% a profitabilităţii faţă de anul acesta. O să continuăm investiţiile în produse şi soluţii noi pentru transportatori, de asemenea va fi gata şi noul sediu în care ne vom muta anul următor, este în aceeaşi locaţie doar că va fi un spaţiu mult mai mare. Aveam nevoie de acest spaţiu pentru a ne dezvolta şi de a mări numărul de produse ce le vom comercializa şi în acelaşi timp vom creşte şi stocurile la produsele existente. Investim şi în relaţiile cu partenerii externi, exportul de asemenea prin divizia noastră dedicată Fomco Trade are o creştere impresionantă.

 

Csanad Szoverfi

Sales Manager Fomco

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings