Taxă de drum extinsă pentru Germania: DKV recomandă Toll Collect Box

Dispozitivele transnaționale de plată a taxei de drum nu sunt încă disponibile la data de 1 iulie 2018 în Germania.

Începând cu data de 1 iulie 2018, obligativitatea achitării taxei de drum pentru vehiculele cu masa totală admisă de peste 7,5 t se extinde la toate drumurile federale din Germania. DKV le recomandă clienților care au nevoie pentru început de noi dispozitive de taxare pentru plata taxei de drum extinse în Germania să se înregistreze la timp și să utilizeze dispozitivul Toll Collect, al operatorului de taxare.  Aparatele de bord de la Toll Collect aflate deja în uz sunt valabile și pentru taxa extinsă de drum din Germania și nu trebuie înlocuite.

„Siguranța aprovizionării clienților noștri este prioritară”, spune Jürgen Steinmeyer, directorul departamentului taxe la DKV Euro Service. „Începând cu 1 iulie 2018, se poate achita în mod oficial noua taxă de drum din Germania doar cu dispozitivul de bord al operatorului de taxare Toll Collect. Dispozitivele transnaționale de taxare conforme EETS, cum ar fi DKV BOX EUROPE, sunt în prezent doar la începutul procesului de înregistrare, iar acesta nu se va finaliza până la 1 iulie 2018. „Deoarece fiecare furnizor EETS primește aceleași informații prin intermediul Toll Collect, acest lucru se aplică în mod egal tuturor furnizorilor.”

Pentru mai multe informații și un calculator gratuit pentru taxele de drum vizitați https://www.dkv-euroservice.com/de/leistungen/maut/maut-pro-land/deutschland/.




Lasă un răspuns

Privacy Policy Settings