DSU și CNSU distrug și discriminează transporturile rutiere din România. UNTRR solicită autorităților române exceptarea șoferilor profesioniști de la măsura carantinei și prezentării testului negativ RT-PCR, indiferent de țara și zona din care sosesc.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează faptul că prin Hotărârea CNSU nr.111/06.12.2021 și Hotărârea CNSU nr. 113/10.12.2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență distruge industria de transport rutier prin carantinarea șoferilor profesioniști care sosesc în țară dacă nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală și rezultatul negativ al unui test RT-PCR.
Deși UNTRR a transmis Departamentului pentru Situații de Urgență – DSU în nenumărate rânduri că șoferii profesioniști își efectuează activitatea în cabină și sunt mai izolați decât orice altă categorie socială, DSU a comunicat că ”exceptarea de la măsura carantinei se realizează în funcție de riscul epidemiologic al fiecărei persoane raportat la vaccinare, testare anti COVID sau trecere prin boală, pentru toate categoriile de persoane, fără a se face distincție în funcție de apartenența sau nu la o anumită categorie profesională, evitându-se astfel, discriminarea anumitor categorii profesionale în favoarea altora”. Contrar răspunsului DSU, prin introducerea în Hotărârea nr. 113/10.12.2021 a excepțiilor de la măsura carantinei a piloților de aeronave și a mecanicilor de locomotivă, șoferii profesioniști sunt discriminați față de alte categorii.
DSU se comportă cu industria de transport rutier cu ostilitate, singura industrie care plătește pentru incapacitatea autorităților de a gestiona valul 4 și de a-și asuma numărul mare de infectări zilnice, numărul mare al persoanelor decedate și numărul mare de persoane infectate cu Covid-19 care se află internate la ATI.
Anul trecut, Comisia Europeană a implementat culoarele verzi și a îndemnat statele membre UE să renunțe la restricțiile de călătorie și carantina obligatorie a lucrătorilor din sectorul transporturilor. Astfel, lucrătorii din transporturile rutiere nu ar trebui să fie împiedicați să treacă o frontieră internă pentru a-și îndeplini funcțiile în domeniul transporturilor. Șoferii profesioniști sunt lucrători esențiali și s-au aflat în linia întâi încă de la începutul pandemiei, livrând bunurile necesare pentru consumul și sănătatea populației.
În prezent niciun stat membru UE nu condiționează accesul pe teritoriul său național pentru șoferii profesioniști prin prezentarea dovezii vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, trecerii prin boală sau a unui test negativ.
UNTRR solicită autorităților române reintroducerea excepțiilor de la măsura carantinei sau prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau prezentării dovezii confirmării vindecării după infecția cu Sars-Cov-2 pentru:
– conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone precum și conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului
– conducătorii auto, care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu
SURSA: UNTRR.RO