UNTRR solicită publicarea cât mai urgentă a HG privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei

UNTRR solicită publicarea cât mai urgentă a HG privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei în Monitorul Oficial, pentru ca schema de rambursare să devină operațională.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) salută deschiderea Guvernului, Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor Publice pentru recuperarea unei părți din supraacciza la motorină pentru firmele de transport rutier și solicită publicarea cât mai urgentă a Hotărârii de Guvern privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei în Monitorul Oficial, pentru ca schema de rambursare sã devină operațională.

UNTRR a demarat discuțiile cu Guvernul, Ministerul de Finanțe și Ministerul Transporturilor încă de anul trecut, înainte de majorarea accizei din 15 septembrie și 1 octombrie 2017, iar Ordonanța de Urgență pentru restituirea supraaccizei a fost publicată doar la finalul lunii martie a acestui an. Hotărârea de Guvern privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei a fost aprobată săptămâna trecută în ședința de Guvern, și intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

În prezent, România înregistrează cel mai mare cost din regiune pentru o firmă de transport (preț motorină fără TVA și cu acciză recuperabilă) pentru un litru de motorină, de 1,07 euro/litru. Comparativ, în Bulgaria costul este de 0,94 euro/litru, Ungaria – 0,99 euro/litru, Slovenia – 0,96 euro/litru, Polonia – 0,96 euro/litru, Cehia – 1,04 euro/litru sau Austria – 0,97 euro/litru.

6 țări din UE restituie supraacciza la motorină transportatorilor rutieri: Ungaria – 0,0225 euro/litru (Ungaria restituie acciza 0,02 -0,035 – 0,055 euro/litru, iar  acciza este de 354 euro/1.000 litri când prețul petrolului este peste 50 dolari/baril și 390 euro/1.000 litri când prețul petrolului este 50 dolari/baril sau sub), Belgia – 0,2133 euro/litru (acciza este de 565,85 euro/1.000 litri), Slovenia – 0,09605 euro/litru (acciza este de 468,99 euro/1.000 litri), Franța – 0,1775 euro/litru pentru camioane și 0,2173 euro/litru pentru autocare (acciza este de 609,5 euro/1.000 litri), Spania – între 0,017 – 0,048 euro/litru în funcție de regiune (acciza este de 367,38 euro/1.000 litri) iar în Italia – 0,21418 euro/litru (acciza este de 617,4 euro/1.000 litri).

Reamintim că aproape un sfert din exportul total de servicii al României din 2017, de peste 20 miliarde euro, a fost realizat de ramura transportului rutier, fiind principala ramură contributoare la exportul de servicii, potrivit datelor Băncii Naționale a României și Consiliului de Export al României. În 2017, transportul rutier a contribuit cu 4,75 miliarde euro la exportul de servicii al României, având o contribuție cu 22% mai mare decât întreaga ramură de servicii telecom și IT la exportul de servicii al României.

SURSA. UNTRR.RO




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings