Mircea Ursache, vicepreședintetele Autorității de Supraveghere Financiară, a ajuns astazi la sediul DNA pentru a da declarații procurorilor. Nu se cunosc inca detalii despre dosarul in care acesta este audiat.
Reamintim ca transportatorii au protestat in fata guvernului pe data de 15 septembrie datorita preturilor aberante ale tarifelor RCA.
In urma protestului s-a convenit asupra unui text de lege cu cei de la ASF dar unele prevederi convenite au disparut, cum ar fi introducerea tarifului de referință ca principiu de bază în construcția tarifului de primă RCA a dispărut față de forma inițială negociată cu transportatorii, fiind de fapt un „copy-paste” din Ordonanța de Urgență a Guvernului care prevede ca tariful de referință să funcționeze doar pentru o perioadă de 6 luni, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere al transportatorilor. O altă modificare este legată de dispariția plafonului de 25% raportat cheltuielilor administrative și de vânzare a polițelor ce fusese acceptat inițial în forma negociată cu Comisia de Buget Finanțe a Senatului.