Volvo Trucks deschide o fabrică de baterii în Belgia

Volvo Trucks își deschide prima sa fabrică de asamblare a bateriilor. Localizată în Gent, Belgia, fabrica va furniza baterii gata de instalare pentru camioanele grele Volvo Trucks integral electrice.

„Această investiție arată angajamentul nostru puternic de a electrifica transporturile rutiere. Până în 2030, cel puțin 50% din numărul total al camioanelor pe care le vindem la nivel global vor fi electrice și, până în 2040, vom fi o companie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon,” spune Roger Alm, președintele Volvo Trucks.

În noua fabrică de baterii, celulele și modulele furnizate de Samsung SDI vor fi asamblate în pachete de baterii care sunt personalizate pentru gama de camioane grele electrice a Volvo Trucks: Volvo FH, Volvo FM și Volvo FMX. Producția de serie va începe în al doilea trimestru al acestui an.

Fiecare pachet de baterii are o capacitate de 90 kWh, iar clientul poate alege să aibă până la șase pachete de baterii (540 kWh) pe un camion. Numărul de baterii depinde de activitatea specifică a fiecărui client și de capacitatea de încărcare necesară.

„Prin integrarea procesului de asamblare a bateriilor în fluxul nostru de producție, putem scurta timpii de livrare către clienții noștri și ne putem asigura bateriile de înaltă performanță de care avem nevoie, crescând, în același timp, circularitatea,” spune Roger Alm.

Bateriile Volvo Trucks sunt proiectate astfel încât să poată fi ulterior remanufacturate, recondiționate și reutilizare. Fabrica însăși este alimentată 100% cu energie regenerabilă.

Cu începerea, anul acesta, în Europa, a producției a trei modele de camioane grele integral electrice, Volvo Trucks va oferi în total, la nivel global, șase modele de camioane electrice, acoperind orice necesitate, de la distribuție urbană și colectarea deșeurilor, la transport regional și aplicații din domeniul construcțiilor.

„Am început, deja, producția de serie a camioanelor electrice în 2019 și suntem lideri de piață atât în Europa, cât și în America de Nord. Având în vedere dezvoltarea rapidă a infrastructurii de încărcare și îmbunătățirile în tehnologia bateriilor, sunt convins că vom vedea o transformare rapidă a întregii industrii a camioanelor, în viitorul foarte apropiat,” spune Roger Alm.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings