Volvo Trucks furnizează o soluție de transport autonom companiei Brønnøy Kalk AS

Volvo Trucks tocmai a semnat un acord cu Brønnøy Kalk AS din Norvegia, pentru a-i furniza prima soluție autonomă pentru transportul de piatră de var de la o carieră deschisă către un port din apropiere.

Soluția concepută pentru compania Brønnøy Kalk AS constă în transportul de piatră de var prin intermediul a șase camioane autonome Volvo FH pe o distanță de cinci kilometri, prin tunelurile care leagă mina de concasor. Au fost realizate cu succes numeroase teste care vor continua și pe parcursul acestui an, soluția devenind în întregime operațională către sfârșitul lui 2019.

Acest acord vine ca o continuare a proiectelor recente de automatizare realizate de Volvo Trucks, din domeniul minier, al recoltării de trestie de zahăr și al colectării deșeurilor. Totuși, această soluție comercială reprezintă o premieră pentru Volvo Trucks. Compania Brønnøy Kalk nu cumpără camioane autonome, ci o soluție destinată transportului de piatră de var între două locații prestabilitate.

„Acesta este un pas important pentru noi”, spune Raymond Langfjord, Managing Director al carierei. „Competiția din această industrie este acerbă. Încercăm în mod constant să ne creștem eficiența și productivitatea pe termen lung și avem viziunea clară de a profita de noile oportunități oferite de noile tehnologii și soluții digitale. Eram în căutarea unui partener de încredere și inovativ care să ne împărtășească preocuparea pentru sustenabilitate și siguranță. Transportul autonom ne va crește foarte mult competitivitatea pe o piață globală dificilă.”

„Suntem mândri să putem prezenta o soluție autonomă care să facă față provocărilor clienților noștri atât în privința siguranței, cât și a fiabilității și profitabilității”, declară Claes Nilsson, președintele Volvo Trucks. „Nevoile globale din domeniul transporturilor sunt într-o continuă schimbare, într-un ritm foarte rapid, iar industria solicită soluții noi și avansate, pentru a rămâne competitivă. Obiectivul nostru este de a fi lider al dezvoltării unor produse și servicii care să răspundă acestor cerințe”, continuă Claes Nilsson.

„Este un lucru extraordinar că am ajuns în acest moment, în care introducem soluții autonome”, spune Sasko Cuklev, director pentru Soluții Autonome la Volvo Trucks. „Lucrând într-o zonă închisă, pe o rută predeterminată, putem afla cum anume putem obține maximul de la această soluție și putem să o ajustăm în conformitate cu necesitățile specifice ale clientului. Este vorba despre o colaborare pentru a dezvolta noi soluții, care să ofere o mai mare flexibilitate și eficiență, precum și o productivitate crescută.”

Acest acord implică o relație de afaceri în care clientul cumpără un serviciu total de transport și plătește per tonă transportată.

Date: prima soluție comercială autonomă Volvo Trucks

  • Acordul include o soluție autonomă de tip „hub-to-hub”, pentru transportul de piatră de var, la compania Brønnøy Kalk din Velfjord, Norvegia.
  • Partenerii sunt Brønnøy Kalk AS și Volvo Trucks.
  • Camioanele autonome Volvo FH sunt manevrate de către operatorul unui încărcător frontal.
  • Ruta include atât tuneluri, cât și zone exterioare.



Lasă un răspuns

Privacy Policy Settings